Un bărbat de 57 de ani, călugăr la o chilie de pe masivul Postăvaru, a fost reţinut şi ulterior arestat pentru tentativă de viol, după ce ar fi încercat să violeze o femeie de 34 de ani, potrivit g4media.ro.
Potrivit oamenilor legii, la data de 11 septembrie, o persoană de sex feminin în vârstă de 34 de ani s-a deplasat la o chilie aflată pe masivul Postăvaru pentru a îl vizita pe inculpat, călugăr în vârstă de 57 de ani.
„Pe fondul consumului de alcool, acesta din urmă ar fi insistat ca persoana vătămată să rămână peste noapte şi, ca urmare a refuzurilor repetate, a încercat să întreţină raporturi sexuale neconsimţite cu aceasta. În cadrul incidentului, victima a fost agresată fizic şi a reuşit să scape, profitând de un moment de neatenţie”, a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov. Conform sursei citate, inculpatul a fost reţinut, iar marţi seara judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Braşov a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 de zile.