Mihaela Rădulescu
Foto: Facebook

Mihaela Rădulescu deschide subiectul adolescenței și încearcă să-și aducă aminte de motivul primei despărțiri. Directă, pretențioasă și neignorând detaliile picante, Mihaela își amintește de momentul în care s-a îndrăgostit prima dată de un băiat.

Nu sunt ignorate calitățile (mai ales cele fizice), dar un singur defect ar putea constitui motivul pentru care artista a ales să spună stop. Desigur, vorbim de perioada în care călcâiele se aprind rapid, dar, la fel de rapid, intervine fuga de angajamente.

”Era blond cu ochi albaștri, foarte inteligent și bine crescut, total anti sport și foarte leneș. Deci, mi-a trecut repede. Compatibilitatea începea să aibă sens și încerca să-mi spună să caut și dincolo de o față perfectă. Ceea ce am și făcut, în continuarea vieții. Încă n-am terminat.”, a spus Mihaela Rădulescu pentru VIVA.

Mihaela Rădulescu nu uită nici de de prima decepție pe care a suferit-o în dragoste. A fost împreună cu Dani Oțil, a trecut rapid peste despărțire și recomandă puterea și încrederea în sine.

De asemenea, insistă și pe faptul că timpul este prețios, clipa trebuie trăită și de aceea a preferat să rămână departe de bărbații care aveau alte angajamente. Sau nu corespondeau anumitor standarde:

”E, normal, dar nu mi-am bătut capul foarte tare. Aveam norocul de a avea încredere în mine, știam deja că nu trebuie să-mi pierd timpul cu un cal necâștigător, cum nu mi-am pierdut niciodată capul după vreun om însurat. Nu mă interesează bărbații altor femei sau bărbații care nu mă văd, e mult mai incitant să ni se întâlnească privirile de oameni liberi și sincronizați în dorințe.” a completat diva de la Monaco.

Citește și: Viorica Dăncilă: Ani de liceu (fără emoții la Română)

#News