Preşedintele Pro România, Victor Ponta, i-a replicat Gabrielei Firea, după ce aceasta l-a învinovăţit că din cauza lui şi a lui Robert Negoiţă ar fi pierdut la alegerile locale.

„În general, oamenii slabi, oamenii nepregătiţi, oamenii egocentrici, dacă calcă într-o groapă se uită să vadă cine i-a împins. NU, ai călcat tu că eşti oarbă, eşti mioapă, că eşti prea plină de tine şi nu vezi. Timp de patru ani, în loc să-mi spună şi mie cum merg în Bucureştiul asta fără trafic, s-a ocupat de paranghelii, de şmecherii, de voluntarizarea Bucureştiului şi după aia a luat bătaie. În ăia patru ani nu a făcut decât paranghelii. Oamenii au zis că ‘domnule, nu mai vrem paranghelii, vrem să mergem cu maşina fără să stăm la coadă’. Dacă de asta-i de vină orice altcineva, americanii, ruşii, chinezii, Ponta”, a afirmat Ponta luni seara, la România 9.

Victor Ponta la #Romania9

Dacă la Locale am avut o Dreaptă Unită, la Parlamentare vom vedea Stânga Unită? Aflăm acum la #Romania9, de la fostul premier, Victor Ponta. Urmăriți, judecați, comentați!

Publicată de Romania9 pe Luni, 12 octombrie 2020

Analiza pierderii

Liderul Pro România i-a transmis Gabrielei Firea să își facă o analiză și să vadă de ce a pierdut.

„Ni se întâmplă tuturor să mai pierdem, te duci puţin acasă şi te uiţi în oglindă: ‘Am avut cei mai mulţi bani, am avut toate televiziunile, am avut totul si am pierdut. Oare de ce am pierdut?’. Ah, din cauza lui Ponta şi a lui Tăriceanu. Eu nu am candidat. Vedeţi, e mai des la televizor de când a luat bătaie decât înainte. Nu ai o treabă? Toată ziua ne explici de ce ai luat bătaie. Am înţeles că ai luat bătaie, asta e”, a declarat Ponta la TVR 1.

Citește și: Ponta acuză Guvernul de moartea primarului din Călărași

#News