O reţea care a înşelat peste 400 de norvegieni care au vândut maşini a fost destructurată, în urma cooperării româno-norvegiene. În urma percheziţiilor efectuate în România, doi români au fost reţinuţi, potrivit ziare.com.
Gruparea a creat o pagină web falsă, asemănătoare cu a unei pagini oficiale din Norvegia, şi a sustras datele bancare ale celor care o accesau. IGPR şi DIICOT au anunţat că au pus în aplicare 5 mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti, într-o cauză având ca obiect cererea de asistenţă judiciară internaţională în materie penală formulată de autorităţile judiciare norvegiene.
”Prin cerere, s-a solicitat autorităţilor judiciare române îndeplinirea unor activităţi necesare urmăririi penale într-o cauză privind săvârşirea de către membrii unui grup infracţional organizat a infracţiunii de fraudă gravă prevăzută în Codul penal norvegian. Facem precizarea că, în Codul Penal Român, aceste fapte au corespondent în infracţiunile de fraudă informatică, acces ilegal la un sistem informatic, transferul neautorizat de date informatice şi constituirea unui grup infracţional organizat”, au transmis sursele citate. Potrivit acestora, autorităţile judiciare din Norvegia, la sesizarea Autorităţii Norvegiene pentru Trafic Rutier, au declanşat o anchetă penală pentru fraude săvârşite, în urma derulării unor proceduri de reînmatriculare a vehiculelor. ”Din investigaţiile efectuate a rezultat că mai mulţi bănuiţi ar fi trimis mesaje de tip S.M.S. persoanelor care au raportat recent transferul dreptului de proprietate asupra unui autovehicul pe site-ul Autorităţii pentru Reînmatricularea Vehiculelor şi le-ar fi informat că notificarea cu acest conţinut nu a fost înregistrată, fiind necesară accesarea unui hyperlink. Persoanele care ar fi recepţionat astfel de mesaje şi ar fi urmat instrucţiunile, ar fi fost redirecţionate pe o pagină web falsă, cu caracteristici asemănătoare paginii oficiale a Autorităţii pentru Reînmatricularea Vehiculelor”, au mai transmis autorităţile judiciare.
Acesta au explicat că, în continuare, crezând că se află pe un site legitim, victimele ar fi introdus datele de BankID (cheie de identificare folosită de titular pentru logare la bancă) pe pagina de phishing (falsă), punându-le astfel la dispoziţia făptuitorilor.
”Aceştia le-ar fi folosit ulterior, efectuând tranzacţii din conturile bancare ale victimelor, sumele astfel sustrase fiind utilizate pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii sau transformate în cryptomonedă. Din investigaţiile efectuate a rezultat că, în mai multe situaţii, produsele ar fi fost comandate cu livrare/ridicare la puncte de colectare din Bucureşti sau alte locaţii din România”, se mai arată în comunicatul oficial. Până în prezent, autorităţile norvegiene au identificat peste 400 de cetăţeni din această ţară, care au fost înşelate prin utilizarea paginii false de internet. În urma percheziţiilor domiciliare efectuate la data de 10 octombrie 2023, au fost descoperite şi ridicate mai multe telefoane mobile, sisteme amovibile de stocare a datelor, laptopuri, precum şi alte mijloace de probă. De asemenea, au fost puse în aplicare 3 mandate de aducere, iar, ulterior audierilor desfăşurate la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, doi cetăţeni români, pe numele cărora autorităţile norvegiene au emis mandate europene de arestare, au fost prezentaţi judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Bucureşti. La data de 11 octombrie 2023, instanţa a dispus punerea în executare a mandatelor de arestare şi predarea celor doi cetăţeni români către autorităţile judiciare norvegiene. Un nou satelit construit de elevi români, lansat în spațiu cu ajutorul unei rachete Falcon 9