Autoritățile din Franța au anunțat un set de măsuri pentru a reduce consumul de energie. Printre acestea se numără subvenții acordate pentru instalarea de termostate inteligente în gospodării, dar și restricții cu privire la orele de funcţionare a becurilor și instalaţiilor de iluminat din magazine. Comercianții care încalcă aceste prevederi riscă amenzi care pot ajunge la 1.500 de euro, a spus ministrului Tranziţiei Energetice, potrivit digi24.ro.
Măsurile anunţate se adaugă unui plan mai amplu de anul trecut destinat reducerii utilizării instalaţiilor de încălzire şi a consumului de electricitate în sectoarele public şi privat, după ce Rusia a redus livrările de gaze spre Europa şi funcţionarea reactoarelor nucleare din Franţa a fost afectată de pauze prelungite.
Chiar dacă preţurile la energie s-au redus comparativ cu valorile record atinse anul trecut, Europa se confruntă în continuare cu facturi mari la electricitate, pe măsură ce îşi intensifică eforturile de combatere a schimbărilor climatice. Potrivit ministrului Tranziţiei Energetice, Agnes Pannier-Runacher, consumul combinat de electricitate şi gaze naturale al Franţei a scăzut cu aproximativ 12% faţă de nivelul anterior crizei, depăşind ţinta iniţială care prevedea o reducere de 10% până în 2024. Guvernul de la Paris va oferi subvenţii care acoperă până la 80% din preţul unui aşa-numit „termostat inteligent” în locuinţe, care poate costa până la 1.000 de euro, a precizat Agnes Pannier-Runacher.
Şase furnizori de energie, inclusiv grupul de stat Electricite de France SA, vor oferi contracte de furnizare care îi recompensează pe acei clienţi care îşi reduc consumul de energie, a adăugat Pannier-Runacher.
O lege care reglementează orele de funcţionare pentru instalaţiile de iluminat din vitrine şi proprietăţi imobiliare comerciale va deveni mai aspră iar cei care încalcă prevederile vor fi amendaţi cu până la 1.500 de euro, a spus ministrului Tranziţiei Energetice. De asemenea, Guvernul de la Paris, care acordă deja subvenţii pentru car-sharing, va introduce noi reduceri de taxe pentru firmele care îşi ajută angajaţii să vină cu bicicleta la serviciu. Consumul de petrol trebuie să continue să scadă, după ce anul trecut s-a diminuat cu mai puţin de 2%, a precizat Pannier-Runacher. Autorităţile franceze au decis să extindă solicitarea lansată anul trecut către firmele incluse în principalul indice bursier CAC40, de a-şi pune la punct planuri destinate conservării energiei, şi la firmele din indicele mai larg SBF120 index. Traficanți care vindeau droguri tinerilor, reținuți de DIICOT Timișoara