Un tată care și-a bătut copilul de 6 ani după ce l-a dus în două baruri, apoi l-a bătut pentru că ar fi consumat alcool anterior, a primit sentința magistraților de la Judecătoria Turda. Faptele considerate de o „gravitate medie spre ridicată” nu i-au adus însă o pedeapsă de închisoare cu executare. Incidentul violent a avut loc în octombrie 2021, potrivit ziare.com.
După ce și-a dus copilul în două baruri din Turda, unde i-a dat să bea și să fumeze, tatăl l-a bătut în drum spre casă.
I-a dat palme puternice peste față, copilul a căzut pe jos și a început să sângereze. Magistrații l-au condamnat la un an de închisoare cu suspendare, dar i-au impus și un termen de supraveghere de 2 ani. „Inculpatul, fiind sub influența băuturilor alcoolice, l-a lovit pe fiul său în vârstă de 6 ani, în timpul zilei, pe stradă, pe fondul stării de nervozitate, aspecte ce indică un grad ridicat de dezinhibare infracțională în ceea ce-l privește pe inculpat.
Referitor la consecințele infracțiunii, instanța constată că acestea sunt de o gravitate medie spre ridicată, în urma loviturilor primite, persoana vătămată, un minor în vârstă de 6 ani, sângerând nazal, aspect ce denotă că loviturile aplicate au fost puternice”, au spus magistrații.
La proces, bărbatul a spus că și-a lovit copilul pentru că acesta ar fi băut și fumat înainte să fie dus în cele două baruri. Băiatul a depus mărturie că tatăl său nu a mai fost violent după incidentul în care Protecția Copilului l-a încredințat în grija bunicului. Tatăl urmează să presteze și 90 de ore de muncă în folosul comunității, iar dacă își mai agresează fiul va fi obligat să execute pedeapsa de un an de închisoare.
Descinderi în judeţul Maramureş, la persoane suspectate de uciderea animalelor