Întrucât, în cursul zilei de ieri, coaliția de centru-stânga a negociat ore bune, Daniel Funeriu a decis că e cazul să-și povestească propria experiență din jurul unor negocieri, altele decât cele din 2020. Mai exact, fostul ministru relatează un moment sensibil pentru acesta, întâmplat în 2008 când, prim-ministrul acelor vremuri Theordor Stolojan l-ar fi trimis pe aceasta să negocieze cu reprezentantul PSD care, poate nu întâmplător, era Ecaterina Andronescu, fostul ministru al Educației și Cercetării. Andronescu l-ar fi păcălit pe Funeriu să creadă că s-a ajuns la un consens, totul ca după terminarea negocierilor să revină la propriile idei.
„În decembrie 2008, dl. Stolojan, premier desemnat, m-a însărcinat să negociez cu partenerul de coaliție, PSD, programul pe educație şi cercetare. PSD a trimis-o pe Andronescu. Am „negociat” 14 ore. Femeia era de o ticăloşie serafică care atingea o perfecțiune pe care ar putea-o descrie doar Balzac, într-un roman fluviu, sau Dostoevski, cu inegalabilul său talent în descrierea cotloanelor sufletelor torturate.
Eu eram, ca de obicei, franc şi sintetic: adeptul frazelor simple care descriu măsuri clare şi măsurabile de promovare a oamenilor capabili.”, a declarat Daniel Funeriu.
Daniel Funeriu, despre Ecaterina Andronescu: „La adăpostul vorbelor frumoase şi lacrimilor făcea cele mai mari ticăloşii”
Astfel, potrivit relatărilor fostului ministru Funeriu, după ore bune de negocieri în care pleca cu impresia că a ajuns la un consens cu Ecaterina Andronescu, avea să afle că aceasta una îi spusese acestuia și alta avea de gând să facă, odată negocierea încheiată.
„În final am „scos” un document bun. Pe la 1 noaptea mă sună dl. Stolojan şi mă întreabă, mirat, de ce am acceptat anumite chestii. Pe care nu le acceptasem. Stupefacție din partea mea: cu figura sa angelică, cea care urma să fie ministru, „coana mare”, căci aşa îi ziceau cei versați în domeniu, trimisese către premier un document total diferit. Mințise. Aşa cum, aveam să mă conving, făcuse întreaga sa carieră: la adăpostul vorbelor frumoase şi lacrimilor făcea cele mai mari ticăloşii. Nici Iliescu nu a distrus România cât a distrus-o această femeie.
De ce vă spun asta? Ca să ştiți că e greu să negociezi. Nu mă deranjează dacă sunt negocieri lungi, dacă sunt oneste şi inteligente”, a mai spus Daniel Funeriu, pe Facebook.
Reamintim că în cursul zilei de ieri, USR PLUS, PNL și UDMR au negociat timp de șapte ore, urmând ca astăzi să continue negocierile. În baza negocierilor se vizează programul de guvernare, viitoarea componență a guvernului, însă și șefia camerelor.
Citește și: Turcan trage linie după prima zi de negocieri cu USR PLUS și UDMR