CCR va analiza legitimitatea punerii în funcție a lui Orban

Cererea a fost înaintată de PAUR (Partidul Alianța pentru Unirea Românilor) și urmează să fie analizată în cursul zilei de astăzi vizând punerea în fruntea Camerei Deputaților a lui Ludovic Orban

Curtea Constituţională a României (CCR) va dezbate, în cursul acestei zile, cererea înaintată de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (PAUR). Mai exact, oamenii lui George Simion se declară împotriva numirii lui Ludovic Orban în funcția de președinte al Camerei Deputaților și contestă Hotărârea Camerei Deputaţilor 71/2020, cea care anunță punerea sa în funcție.

Potrivit unei declarații aparținând copreședintelui partidului, George Simion, Ludovic Orban ar fi fost numit în mod abuziv în fruntea Camerei Deputaților, astfel că se cere reanalizarea deciziei, existând precedent în acest sens.

CCR ar urma să dea un verdict astăzi

Simion este de părere că regulamentul nu ar fi fost respectat, o nouă ședință fiind necesară, în acel moment, ședință care nu a mai avut loc. De asemenea, acesta acuză că grupul parlamentar PAUR nu a fost convocat, în momentul stabilirii șefiei Camerei Deputaților.

„Protestăm faţă de felul în care a fost numită conducerea Camerei, la 2,00 noaptea, fiind nişte grave abuzuri, uzurpând nişte calităţi oficiale. Noi aveam preşedintele Camerei Deputaţilor, decanul de vârstă care a declarat şedinţa închisă. Conform regulamentului, trebuia convocată o nouă şedinţă. Acest lucru nu s-a întâmplat. Grupul nostru parlamentar nu a mai fost convocat. Vom face o sesizare în acest sens la CCR pentru că avem precedente legale”, declara, la acel moment, George Simion.

Citește și: CCR dă câștig de cauză majorării pensiilor cu 40%

#News