Liviu Dragnea va beneficia de o nouă ieșire din penitenciar, însă nu în scop personal, așa cum s-ar putea crede, ori cum, probabil, ar spera acesta. Procurorii DNA au anunțat, potrivit unor surse judiciare, că se verifică detaliile cu privire la plecarea lui Dragnea în Statele Unite ale Americii, pentru a se întâlni cu președintele Donald Trump, vizită care a stârnit controverse, la momentul respectiv, aducându-se în discuție sursa de finanțare a acesteia.

Dragnea a purtat „un dialog cald și deschis” cu Donald Trump

În data de 16 ianuarie 2017, Liviu Dragnea, pe vremea aceea încă președinte al social democraților și păpușarul absolut al fostului premier, Sorin Grindeanu, a participat la o „cină restrânsă” alături de Donald Trump, în cadrul căreia președintele american i-ar fi garantat că România este importantă pentru Statele Unite ale Americii.

„Aseară am avut onoarea de a participa, împreună cu premierul Sorin Grindeanu, la o cină în format restrâns alături de Președintele ales al Statelor Unite ale Americii, domnul Donald Trump. I-am transmis președintelui dorința noastră de a duce parteneriatul strategic dintre #România și #SUA la un alt nivel. Președintele Donald Trump mi-a răspuns: „We will make it happen! Romania is important for us!”A fost un dialog cald și deschis.”, declarat Liviu Dragnea, pe contul său de Facebook, în data de 19 ianuarie 2017.

La această oră nu se știe încă dacă audierea lui Liviu Dragnea urmărește inculparea penală a acestuia, ori dacă fostul lider PSD va fi audiat în calitate de martor.

Citește și: Trump, acuzat de instigare la insurecție de Camera Reprezentanților

#News