Dragnea, urmărit penal pentru viza de SUA

Trump i-a purtat ghinion liderului PSD

Fostul președinte al PSD, Liviu Dragnea este „urmărit penal pentru trafic de influență și folosirea influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite”, au transmis, joi, procurorii Direcției Naționale Anticorupție. În urmă cu patru ani, Dragnea, șef al Camerei Deputaților, a fost prezent la ceremoniile de instalare a lui Donald Trump la Casa Albă.  

În același dosar, procurorii au început urmărirea penală împotriva lui Gheorghe Dimitrescu, fost consilier al lui Florin Iordache, la data faptei consilier parlamentar, pentru infracțiunea de cumpărare de influență.

Potrivit DNA, „în perioada ianuarie 2017 – mai 2017, Dragnea Nicolae-Liviu ar fi primit de la un om de afaceri, suspect în cauză, foloase necuvenite pentru sine și pentru partid, constând în: asigurarea accesului la evenimentele din cadrul Ceremoniei de învestire a președintelui SUA, din perioada 17 – 21 ianuarie 2017, desfășurate la Washington D.C (S.U.A), în baza unui pachet de beneficii în valoare de 250.000 dolari, acces obținut prin intermediul unui om politic și de afaceri american, vicepreședinte al Comitetului Prezidențial de Inaugurare; asigurarea unor servicii de lobby și consultanță politică în valoare de 30.000 USD, în favoarea partidului din care făcea parte. Banii respectivi ar fi fost plătiți, în luna mai 2017, de o societate offshore cu sediul în insulele Virgine Britanice și conturi bancare în Cipru, controlată de omul de afaceri român cu ajutorul altor două persoane, suspecte în cauză”, se arată în comunicatul procurorilor DNA.

În schimbul foloaselor primite de la Dimitrescu Gheorghe, în perioada iunie – iulie 2017, Liviu Dragnea ar fi traficat în favoarea acestuia, „influența reală pe care o avea asupra ministrului afacerilor externe, promițând că îl va determina pe înaltul demnitar să îl desemneze pe Dimitrescu Gheorghe în funcția de consul general al României la Bonn, lucru care s-a și întâmplat”, potrivit DNA.

În prezent, Liviu Dragnea este încarcerat, în 27 mai 2019, la penitenciarul Rahova, fiind condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare.

Citește și: Dragnea va fi audiat de DNA. Vizita acestuia în SUA, pusă sub semnul întrebării

#News