Cristiano Ronaldo (36 de ani) a anunțat, în cadrul unui interviu oferit în Brazilia, că a început să studieze longevitatea, un subiect ce îl fascinează de foarte mult timp. Fotbalistul portughez a precizat că vrea să joace fotbal până la vârsta de 42 de ani.
De asemenea, el a mai spus că are grijă de corpul și mintea sa, precizând că e nevoie de o lupta grea pentru a rămâne mereu la un nivel înalt.
„Mă simt de parcă aș avea 30 de ani. Am mare grijă de corpul și mintea mea. E ceva ce am învățat să fac în ultimii ani. După 33 de ani, corpul continuă să îți ofere ce îi ceri, dar cea mai grea luptă e la nivel mental. E nevoie de multe pentru a rămâne la cel mai înalt nivel”, a declarat jucătorul portughez.
Cristiano Ronaldo: „Cel mai important lucru este să profiți de momentul actual”
Totodată, el a mai spus că vrea să se concentreze pe studiul minții, afirmând că este fericit că poate fi un jucător care arată că longevitatea este „un factor crucial” pentru a continua pe terenul de fotbal.
„Sunt fericit, vreau să continui aici, să văd ce mai pot. Să joc la 40, 41, 42 de ani. Cel mai important lucru este să profiți de momentul actual. Din punctul meu de vedere, trebuie să știi cum să te adaptezi. Acesta este cuvântul-cheie pentru un jucător care vrea să reziste. Am găsit acel echilibru. Să știi cum să te adaptezi fiecărei vârste. Fiecărei filosofii noi de joc, minții și corpului tău”, a explicat Ronaldo, relatează Digi Sport.
O sursă apropiată din anturajul fotbalistului a precizat pentru presa britanică faptul că Ronaldo este dedicat 100% fitness-ului. Mai mult, el a decis să își cumpere un aparat cu oxigen presurizat și să îl monteze la el acasă.
„Asta înseamnă că, oricând simte vreun junghi, poate să îl folosească și să îi simtă beneficiile. De asta a ratat atât de puține meciuri până acum”, relatează presa britanică.
Reamintim că Cristiano Ronaldo este primul fotbalist portughez care a câștigat Balonul de Aur de cinci ori, fiind considerat unul din cei mai buni fotbaliști din toate timpurile, alături de Lionel Messi.