Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a participat la deschiderea procesului de consultare publică pentru elaborarea noului Cod Silvic. El precizat că trebuie schimbată abordarea, astfel încât nu toţi proprietarii şi administratorii de păduri să fie consideraţi ca „potenţiali contravenienţi”, potrivit g4media.ro.
Ministrul apreciază că este nevoie de o legislaţie mai suplă, mai uşor de implementat, pentru că sunt chiar şi angajaţi din minister care nu mai ştiu toate normativele din domeniu.
„Pornim cu o strategie, vine apoi legislaţia primară la nivel de Cod Silvic… Ne propunem ca legislaţia să fie mai suplă şi mai puţin stufoasă decât cea de până acum. Se mai întâmplă şi în minister ca inclusiv colegii noştri să uite de prevederi care au fost aprobate prin anii 90”, a afirmat ministrul Mediului. Acesta a apreciat că doreşte „o legislaţie mai suplă, mai uşor implementabilă”.
„Ne-am propus, prin noua strategie, schimbarea modului de abordare. În ultimele decenii, legislaţia şi implementarea în sistemul silvic s-au bazat foarte mult pe control, pe partea pecuniară, de pedepsire a celor care nu respectă legislaţia. Există foarte puţină conducere prin stimulente şi care să vină în sprijinul proprietarilor de terenuri”, a mai apreciat ministrul. Acesta a vorbit despre „o schimbare de atitudine, care să vină mai mult pe motivare, pe îndemnarea proprietarului să facă o exploatare pentru viitor şi mai puţin partea de control şi sancţionare”. Potrivit ministrului, controlul şi sancţiunile „au rolul şi rostul într-un sistem naţional”, dar trebuie să ne axăm pe prevenire şi să nu privim pe toată lumea ca un „potenţial contravenient”. „Mai multă pădure trebuie să fie coloana unei strategii noi”, afirmă ministrul Mediului, care cere programe naţionale de împăduriri în majoritatea judeţelor, mai ales în cele din sud.
„Pădurea este mult mai mult decât lenm. Pădurea este viaţa noastră şi este elementul care ne poate sprjini cel mai mult împotriva schimbărilor climatice (…) Ne ajută foarte mult în menţinerea acestui echilibru fragil. Sper să ne apropiem de abordarea normală, dar trebuie eliminate acele pete negre care ne produc foarte mult deserviciu”, a adăugat ministrul Mediului.