Deunăzi: surle, trâmbițe și bocitoare pe lângă biserica din cartier. Cu câteva zile înainte, un interlop gălățean pica cu gâtul în cuțitul unui rival, într-un gang dintre două blocuri. Răzbunare autohtonă, în stil mioritic și mafiot și clanuri rivale de proxeneți și alte specii de pești care își reglează socotelile în stradă. N-ar fi prima oară în Galați și, în mod cert, nu va fi nici ultima.
Moare un interlop, Galațiul cască gura
Și-apoi, nu că m-ar mira crimele comandate de mafioți! Ca să fiu sinceră, asemenea căsăpiri în interiorul cercului de răufăcători nu mă mișcă câtuși de puțin din punct de vedere sufletesc. O iau ca pe o selecție naturală.
Așadar, ieri l-au înmormântat pe jupân. C-au plâns ai lui și-au strigat către cele sfinte, cerând îndurare, răzbunare și „cuțitare”, e de înțeles. Că locuitorii cartierului în care se află biserica la care s-a ținut slujba de înmormântare au stat gură-cască de jur-împrejur… ei, abia asta mă miră!
S-au „belit” ochii la înmormântarea domnului interlop mai ceva ca la moartea Regelui Mihai. Coroane de flori fără număr, tristețuri, suspine și „văleu, unde te-ai dus, tu, minune a lumii, erou național?”.
N-am s-o bag pe aia cu „scara valorilor” pentru că-i veche. Am să răsucesc, totuși, cuțitul în rană (mă scuzați, nu m-am putut abține) și-am să subliniez cuvântul proxenet. Prin definiție, proxenetul agață fete care, aparent, nu au niciun viitor, le obligă să se prostitueze, le colectează banii, le bate și le violează – asta pe scurt. Iar dacă în anumite cazuri, fetele practică prostituția de bună voie, de cele mai multe ori acestea sunt ținute în pivnițe. Dacă printr-o minune scapă, e de la sine înțeles că n-au nicio șansă la o viață normală, mai apoi.
Pe ăsta-l plângeți voi? La ăsta căscați voi gura, dragi locuitori ai Galațiului? Pe ăsta vreți voi să-l ierte Dumnezeu? Apăi, să-l ierte, dacă e fraier!
Citește și editorialul: Gura Portiței, raiul invadat de oameni