Co-președintele Partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), Claudiu Târziu a afirmat într-o conferință de presă, la Tg. Mureș, că Ungaria fac investiții importante în Transilvania pentru că i se permite, acesta considerând că este o tentativă de stăpânire „de facto” pe zone din România, mai mult, contestă lipsa de reacție a autorităților de la București.
„Suveranitatea – aici, într-adevăr, avem o mare problemă cu UDMR, care nu ezită cu niciun prilej să arate că nu respectă statul în care are reprezentanţi la vârf, parlamentari şi miniştri, că nu respectă Constituţia pe care au jurat atunci când şi-au preluat mandatele, că nu respectă majoritatea românească, o majoritate nu doar tolerantă, ci plină de dragostea faţă de celelalte etnii conlocuitoare. Suntem un model pentru Europa în privinţa tratamentului pe care îl acordăm etniilor conlocuitoare şi nu o facem dintr-un program politic, ci pentru că aşa ne place să trăim în armonie, cetăţeni de toate etniile”, a declarat Claudiu Târziu, în conferința de presă.
AUR: România nu are politici publice pe problemele din Transilvania
Totodată, Târziu a precizat că românii, în număr minoritar în județele din centrul țării, sunt discriminați, fapt care în opinia senatorului este inacceptabil.
„Bunătatea noastră nu ar trebui să fie interpretată drept prostie sau slăbiciune şi acest lucru ar fi uşurat dacă la nivelul politicii externe şi interne am avea o viziune bine definită şi programe bine articulate. Dacă Ungaria îşi permite să facă investiţii masive în Transilvania până într-acolo încât să devină stăpâna de facto a unei bucăţi importante din ţara noastră este pentru că i se permite. Este pentru că noi, la nivelul conducerii ţării, nu avem o viziune în privinţa aceasta şi nu avem politici publice”, a mai spus Claudiu Târziu.
În luna decembrie, ministrul Comerțului și Afacerilor Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a declarat că Ungaria va continua programul de dezvoltare economică din Transilvania, program care este sincronizat cu legislaţia României, dar și cu cea internaţională, şi a alocat deja un buget de 6,5 miliarde forinţi, potrivit Agerpres, citat de Hotnews.
Citește și: Claudiu Târziu, co-președintele AUR: homofob și simpatizant legionar