Românii care doresc să reducă din consumul energetic ar putea fi bonificați. Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat că executivul se gândeşte la o modalitate de a realiza acest lucru, relatează AGERPRES. Anunțul a fost făcut miercuri, în cadrul unei ședințe de informare.
„Ne gândim, şi premierul a spus, ne gândim şi la o modalitate de a-i bonifica pe cei care doresc să facă acest lucru. Şi vrem să venim nu numai cu „trebuie să plătească mai mult dacă consumă mai mult” ci şi, dacă cumva economisesc, să câştige ceva. Şi ne gândim să îmbinăm aceste două lucruri. Nu mă întrebaţi cum va fi, pentru că gândim acest mecanism cum ar trebui să fie în aşa fel încât să fie şi stimulativ, pentru că ne dorim efectiv ca oamenii să rămână cu mai mulţi bani în buzunar”, a declarat ministrul, potrivit sursei menționate.
Virgil Popescu vrea și plafonarea prețurilor la energie pentru mai multe industrii
În cadrul briefingului de la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Energiei a menționat că și-ar dori ca Ordonanţa de Urgenţă privind plafonarea preţurilor la energie să includă multe alte industrii. Totuși, actul normativ a venit ca urmare a hotărârilor coaliției de guvernare.
„Mi-aş dori foarte multe industrii să fie prinse în această ordonanţă, aşa cum era şi înainte. Şi Ministerul Energiei să ştiţi că nu se va opune niciodată de a proteja mai mult, o plajă mai largă de industrii şi o plajă mai largă de populaţie. Trebuie să discutăm şi cu Ministerul Economiei, şi cu Ministerul de Finanţe, pentru că nu noi suntem cei care spunem ce industrii trebuie să intre. Ordonanţa a fost creată exact pe ce s-a hotărât în Coaliţia de guvernare”, a elaborat Virgil Popescu.
Virgil Popescu: bolnavii cu aparate medicale trebuie, de asemenea, ajutați
Ministrul Energiei a atins și subiectul bolnavilor cu aparate medicale. El a subliniat că aceștia trebuie ajutați. Ar exista două soluții: ajutor punctual, prin prevederile ordonanței, sau ajutor direct, prin vouchere.
„Pentru bolnavii cu aparate medicale, l-am văzut şi astăzi pe domnul prim-ministru că în şedinţa de Guvern a solicitat exact la cei care sunt în drept să ne spună câţi bolnavi sunt care au aparate medicale, unde sunt, pentru că e normal să fie înregistraţi, pentru că normal trebuie ajutaţi. E logic că trebuie ajutaţi şi trebuie ajutaţi punctual. Ei pot fi ajutaţi prin această ordonanţă sau punctual prin, de exemplu, prin vouchere direct ţintite către persoanele respective”.