Cinci percheziţii domiciliare, în mai multe locaţii din municipiul Bucureşti, sunt efectuate miercuri, 14 septembrie.
Mandatele de percheziție sunt puse în aplicare de Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 4, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.
Trei persoane bănuite de înșelăciune. Prejudiciu de peste 183.000 de lei
Sunt realizate cercetări într-un dosar penal faţă de trei persoane: două persoane fizice şi o persoană juridică. Acestea sunt bănuite de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în formă continuată.
Suspecții ar fi cerut contravaloarea unor bunuri, printre care se numără materiale de construcții și peleți, și apoi nu le-ar mai fi trimis către beneficiari. 17 persoane ar fi fost prejudiciate în decursul unui an.
„În urma probatoriului administrat, a reieşit că, în perioada iunie 2021 – mai 2022, persoanele bănuite, în timpul derulării unor relaţii comerciale, ar fi indus în eroare 17 persoane vătămate, determinându-le pe acestea să achite contravaloarea unor mărfuri (materiale de construcţii şi peleţi de foc), care nu ar fi fost livrate”, se arată în comunicatul Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB), transmis AGERPRES.
Prejudiciul produs ajunge la suma de 183.196 de lei.
Luptătorii din Serviciul pentru Acţiuni Speciale iau parte la percheziții
Persoanele vizate de anchetă au fost depistate ca urmare a activităților comerciale continue. Acestea vor fi conduse la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 4, în scopul unor cercetări amănunțite.
Potrivit comunicatului, „în urma percheziţiilor, urmează să fie ridicate probe şi mijloace materiale de probe, necesare completării probatoriului existent”.
La acţiunea de miercuri participă poliţişti de ordine publică ai secţiilor 14, 15, 16 şi 26. O echipă de luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale sprijină, de asemenea, perchezițiile.