Onorând invitația părinților de la școala nr. 146 „I. Gh. Duca”, din Sectorul 5, primarul ales Cristian Popescu Piedone a discutat astăzi atât cu părinții, cât și cu corpul profesoral al școlii, dorind să afle situația în care această școală se află acum, în plină pandemie. Astfel, în urma vizitei, Piedone a constatat că, deși discutăm despre o școală cu un statut oarecum privilegiat, comparativ cu alte școli ale Sectorului 5, chiar și aici ar fi loc de mai bine. Conform celor spuse, școala ar mai avea nevoie de un număr de 438 e tablete, însă și de sisteme de streaming pentru 18 săli de curs.

„Nici nu vreau să mă gândesc în ce situație se află școlile situate în zonele defavorizate din sector”

„Nu avem timp de pierdut! Elevii și profesorii din Sectorul 5 au nevoie urgent de soluții! Deși unii încearcă tot felul de jocuri pentru a întârzia depunerea jurământului la Sectorul 5, eu fac tot posibilul să rezolv și să aflu problemele voastre. Asta am făcut și astăzi! Am fost invitat de către părinți și profesori la Școala Gimnazială numărul 146 I. Gh. Duca. Deși această instituție de învățământ este totuși într-o stare bună, față de altele din Sectorul 5, atât profesorii cât și părinții au semnalat mai multe probleme. Sunt peste 1.000 de elevi înscriși la această școală. Mulți fac parte din familii cu o situație financiară bună, astfel încât părinții au putut să le cumpere tablete pentru cursurile online. Chiar și așa, doamna director Alina Beleagă mi-a semnalat că ar mai fi necesare încă 438 de tablete. Repet! Mulți dintre copiii care învață aici au o situație financiară bună. Nici nu vreau să mă gândesc în ce situație se află școlile situate în zonele defavorizate din sector. Doamna director, dar și profesorii și părinții spun că au făcut solicitare la primărie pentru sisteme de streaming și camere audio-video pentru 18 săli de curs. Nu au primit nimic. Degeaba au copiii tablete sau laptopuri (cumpărate de părinți), dacă școala nu este dotată cu astfel de sisteme care să îi ajute pe profesori să își desfășoare orele de curs. Acestea nu sunt singurele probleme pe care le are școala.”, a spus Cristian Popescu Piedone, pe contul său de Facebook.

Se dorește accesarea de fonduri europene pentru renovarea școlii nr. 146

Răspunsul primarului (n.r. florea) a fost: nu, renovăm noi.

Cu toate că, potrivit declarațiilor primarului Cristian Popescu Piedone, școala „I. Gh. Duca” nu face parte din categoria celor defavorizate, există, totuși niște lacune care trebuie rezolvate pentru ca școala să se poată numi, în adevăratul sens al cuvântului, europeană.

Astfel, cum părinții au solicitat în trecut primăriei Sectorului 5 un acord pentru acordarea de fonduri europene pentru reabilitare și renovare, primăria, condusă la acel moment de Florea Daniel, a declarat că se urmărește reabilitatea pe banii contribuabilor, de vreme ce există posibilitatea folosirii unor bani nerambursabili.

„Părinții au cerut un acord de la primărie pentru a putea beneficia de fonduri europene pentru renovarea școlii. Unul dintre părinți s-a ocupat de tot proiectul, primăria trebuia doar să își dea acordul. Răspunsul primarului a fost: nu, renovăm noi. Păi de ce să nu folosești niște fonduri nerambursabile dacă ți se oferă? De ce să vrei să dai din banii primăriei? Răspundeți singuri la această întrebare…”, s-a întrebat Piedone.

De îndată ce voi depune jurământul, mă voi asigura că toți copiii din sector au acces la educație.

În încheierea mesajului său, Piedone a reamintit că are de gând să își mențină promisiunea făcută cetățenilor Sectorului 5, în campania electorală, punând la dispoziție o adresă de e-mail la care poate fi contactat de orice locuitor al sectorului.

„O altă problemă este legată de balonul care a fost instalat în curtea școlii unde elevii ar fi trebuit să își desfășoare orele de educație fizică. Acest lucru nu este posibil pentru că recepția nu a fost făcută. Problema există de mai bine de un an. Iar în aceste vremuri, aici ar fi putut fi amenajate săli de clasă, pentru a respecta distanța între elevi impusă de lege. Sunt clase în care învață și 40 copii. Nu s-a dorit! Nepăsare totală! Am văzut cu toții că numărul de infectări cu coronavirus este din ce în ce mai mare. În București au fost înregistrate 669 cazuri noi în ultimele 24 de ore, ceea ce înseamnă că suntem foarte aproape de un scenariu roșu în școli. Păi în condițiile actuale, mulți elevi din sector nu vor putea participa la cursuri. Cu siguranță, dotarea școlilor cu aparatura necesară pentru cursurile online se află în topul priorităților mele. De îndată ce voi depune jurământul, mă voi asigura că toți copiii din sector au acces la educație. Ei sunt viitorul și merită să beneficieze de lucruri pe care alții din primărie le-au considerat neimportante. Voi continua vizitele prin Sectorul 5. Vin acolo unde mă chemați, pentru că doar așa știu ce avem de făcut! Vă aștept în continuare cu sesizări pe contact@piedone.ro. Am centralizat deja mesajele pe care le-ați trimis până acum. Vă rog să trimiteți doar sesizări referitoare la probleme reale, pentru că nu avem timp de pierdut. Cu credință și încredere, aducem Sectorul 5 la lumină!”, a mai spus Piedone.

Citește și: Piedone, șef de campanie pentru „parlamentare”

#News