Dacă ar fi să facem un top al celor mai „certați” politicieni, Florin Cîțu ar iesi pe primul loc. Observând că acest lucru e la modă, Sorin Grindeanu face front comun cu ceilalți social democrați supărați pe actualul ministru de Finanțe și îi adresează „întrebarea de 100 de puncte”. Astfel, prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu îi atrage atenția lui Cîțu, amintind că INS ar fi anunțat scăderea economiei cu 6%, iar Eurostat ar fi raportat România ca fiind una dintre țările cu cel mai mare declin economic. Totul în timp ce ministrul Cîțu ar fi anunțat revenirea rapidă a economiei românești.
Citește și: Grindeanu: „Creșterea economică a PNL-ului e ca la Radio Erevan”
Sorin Grindeanu: „Revenirea economică se transformă în austeritate”
„Întrebarea de 100 de puncte la care “curajosul” Cîțu va fugi mâncând pământul cum a făcut-o în Parlament: de ce investițiile străine directe cu care se tot laudă sunt în primele 9 luni din 2020 de DOAR 1,9 miliarde de euro față de 4,47 miliarde euro în perioada similară din 2019 ( guvernare PSD). Dar pe ce a cheltuit 7,4 miliarde de euro împrumutați anul acesta la dobânzi astronomice?! Datele sunt oficiale, prezentate ieri de BNR.
De ce toți managerii români spun că, după datele din trimestrul al III-lea, de care Cîțu pare fericit, revenirea economică se transformă în austeritate?
Haide Cîțule, curaj!”, scrie Sorin Grindeanu pe Facebook.
Citește și: Florin Cîțu și-a făcut bilanțul la un an de mandat