Doi tineri din Buzău care pretindeau că sunt poliţişti, arestaţi preventiv

Bărbații au jefuit patru prostituate.

Doi tineri din Buzău, de 21 şi 23 de ani, care pretindeau că sunt poliţişti, au fost arestaţi preventiv pentru uzurpare de calităţi oficiale şi tâlhărie calificată după ce au jefuit patru prostituate. Cei doi au mai fost cercetaţi şi condamnaţi în trecut pentru fapte similare, potrivit g4media.ro.

Potrivit anchetatorilor, cei doi tineri găseau anunţuri cu fete care practicau prostituţia îşi dădeau întâlnire cu acestea, sub pretextul întreţinerii de raporturi sexuale.

Unul dintre cei doi afirma ulterior că este poliţist şi le spunea victimelor că vor fi luate măsurile legale împotriva lor, timp în care îşi făcea apariţia cel de-al doilea, cu cagulă, care le încătuşa pe femei, le percheziţiona şi le lăsa fără bani şi carduri. Potrivit IPJ Buzău bărbaţii foloseau fără drept calitatea de poliţist, împrejurare în care le-ar fi deposedat de bani şi carduri bancare pe tinere. Ei au fost au fost reţinuţi şi prezentaţi instanţei cu propunerea de arestare preventive.„Sâmbătă, în urma materialului probator administrat de către poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Buzău, instanţa a emis mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, faţă de doi bărbaţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uzurpare de calităţi oficiale şi tâlhărie calificată. Din cercetări a reieşit că bărbaţii ar fi pătruns în camere închiriate în regim hotelier, sub pretextul întreţinerii de relaţii sexuale şi, ulterior, pretinzând, fără drept, că ar fi funcţionari publici, le-ar fi deposedat pe tinere de bani şi de cardurile bancare” a comunicat IPJ Buzău. 

Prejudiciul a fost estimat de părţile vătămate, patru tinere, cu vârste cuprinse între 26 şi 34 de ani, la 7.000 de lei

 În urma percheziţiei desfăşurate în baza celor două mandate de percheziţie domiciliară emise de Judecătoria Buzău la domiciliile celor doi din municipiul Buzău şi comuna Smeeni, au fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, trei pistoale de tip airsoft, două hamuri pentru pistol, o legitimaţie şi o insignă asemănătoare celor ale unei instituţii, două cagule, două perechi de mănuşi şi patru telefoane mobile.

Cei doi tineri nu sunt la prima faptă de acest gen şi au mai comis fapte similar şi în trecut pentru care au fost condamnaţi. Unul dintre aceştia folosindu-se de o legitimaţie asemănătoare celor ale Jandarmeriei a deposedat în trecut mai mulţi adolescenţi de telefoane mobile şi împreună cu prietenul său a mai întrat în urmă cu doi ani în apartamentul unor tinere pe care le-au lăsat fără bunuri.

Doi bărbați care vindeau droguri în baruri și cluburi din Bacău, reținuți de DIICOT