Pentru o bună colaborare în interesul bucureștenilor, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan vrea o alianță între toți primarii de sector, indiferent de culoarea politică a acestora. Mai mult, Dan ia în considerare ca între aceștia să aibă loc întâlniri periodice, în care să fie discutate temele comune ale Capitalei.
„Am avut azi o întâlnire online cu toți cei 6 primari de sector din Capitală, pentru a discuta despre coordonarea dintre noi în rezolvarea problemelor bucureștenilor.
Alegerile s-au încheiat, avem înainte trei ani și jumătate fără niciun scrutin, deci singura noastră preocupare trebuie să fie buna administrație. Am spus că-mi doresc o relație funcțională cu toți primarii de sector, indiferent de apartenența politică. Sunt interesat de soluții, nu de conflicte.
Concret, am vorbit azi despre măsurile pentru protejarea bucureștenilor de COVID-19, despre o abordare unitară în chestiunea salubrității, despre stimularea investițiilor și politicile fiscale locale și despre mai multe subiecte sociale (inclusiv subiectul burselor școlare în București).
Concluzia discuției cu primarii de sector, din punctul meu de vedere: nu e obligatoriu să fim buni prieteni, dar e foarte important pentru bucureșteni să fim buni parteneri.”, a scris Nicușor Dan, pe pagina sa de Facebook.
Primarii de sectoare sunt următorii: Clotilde Armand (USR PLUS, sectorul 1), Radu Mihaiu (USR PLUS, sectorul 2), Robert Negoiță (Pro România București 2020, sectorul 3), Daniel Băluță (PSD, sectorul 4), Cristian Popescu Piedone (PPU sl, sectorul 5) și Ciprian Ciucu (PNL, sectorul 6).
Citește și: Berbeceanu nu vrea artificii anul acesta