Mesaj RO-Alert primit de locuitorii unor localități din Tulcea și Galați 

Mesajul era legat de posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian

Ro Alert
Ro Alert sursa foto pixabay

Un mesaj de avertizare RO-Alert a fost transmis locuitorilor din zona de graniţă cu Ucraina privind posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian, potrivit digi24.ro.

„În urmă cu puţin timp a fost emis un mesaj RO-alert de avertizare despre posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Există indicii că asupra teritoriului ucrainean, în apropierea graniţei cu România sunt desfăşurate atacuri aeriene”

Populaţia din zona de graniţă este informată prin acest mesaj despre posibilele pericole. Este sfătuită să nu intre în panică şi să ia măsuri de protecţie şi adăpostire dacă situaţia o impune. Mesajul RO-Alert a fost emis pe toată zona de nord a judeţului Tulcea, dar şi în zona de graniţă cu Ucraina a judeţului Galaţi”, au transmis, miercuri seară, reprezentanţii ISU Tulcea.

ISU Tulcea menţionează că Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Delta” al judeţului Tulcea, sub coordonarea IGSU, împreună cu instituţiile cu rol de apărare monitorizează situaţia generată de conflictul armat din zona de graniţă cu statul român pentru a oferi protecţie şi sprijin comunităţilor din regiune. În mesajul RO-Alert cetăţenii sunt avertizaţi să se adăpostească în beciuri sau în adăposturi de protecţie civilă. De asemenea, în lipsa acestora localnicii sunt avertizaţi să rămână în casă, departe de geamuri şi de pereţii exteriori. Deocamdată, nu au fost precizate localităţile în care a fost transmis mesajul, acesta fiind emis de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Comisar ANPC agresat în timpul unui control la un motel