Agenția Națională de Integritate (ANI) a făcut încă o cercetare cu privire la lipsa de compatibilitate a unor primari, cât și a funcționarilor din anumite primării din țară. În urma acestor investigații, s-a constatat faptul că o serie de primari, viceprimari, însă și fucționari publici ar prezenta probleme din acest punct de vedere.
Iată lista, cât și comunicatul celor de la ANI, în care sunt prezentate numele, funcțiile și motivele de incompatibilitate:
„1. CONSTANTIN MARIUS-IOAN,
Primar al Orașului Băicoi,
Județul Prahova
INCOMPATIBILITATE
În perioada 21 noiembrie 2016 – 27 iunie 2017, a exercitat simultan atribuțiile de primar și funcția de consilier local, încălcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 161/2003 (forma în vigoare până la data de 10 iunie 2017).
2. CONSTANTIN LUCIAN,
Viceprimar al Comunei Nicolae Bălcescu, Județul Constanța
INCOMPATIBILITATE
În perioada exercitării mandatului de consilier local (2016 – 2020), o societate comercială în cadrul căreia soția persoanei evaluate deține calitatea de administrator și pe cea de asociat unic, a încheiat un contract de prestări servicii cu Primăria Comunei Nicolae Bălcescu în data de 30 decembrie 2016, în valoare totală de 8.032,50 lei.
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 90 din Legea nr. 161/2003, coroborat cu art. 25 din Legea nr. 215/2001, în vigoare pentru perioada supusă evaluării.
3. PUIU ION,
Consilier Local în cadrul Consiliului Local al Comunei Malu, Județul Giurgiu
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În calitate de consilier local a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii Consiliului Local din data de 31 ianuarie 2017 privind aprobarea transmiterii în folosință gratuită a unor suprafețe de teren de 2.613 mp, respectiv 1.170 mp, precum și clădirile aferente, către o societate comercială (în cadrul căreia persoana evaluată deținea calitatea de angajat) și aprobarea contractului de comodat, deși avea un interes personal în problemele supuse dezbaterilor, având posibilitatea să anticipeze crearea unui avantaj prin adoptarea acestora.
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70 și ale art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, precum și dispozițiile art. 75, alin. (1), lit. b) şi ale art. 77 din Legea nr. 393/2004.
4. DUGALĂ NICOLAE,
Manager al Spitalului Municipal ”Anghel Saligny” Fetești,
Județul Ialomița
INCOMPATIBILITATE
În perioada 07 iunie 2016 – 24 septembrie 2019 a exercitat și deținut funcția de manager al Spitalului Municipal ”Anghel Saligny” Fetești simultan cu următoarele calități:
– calitatea de administrator în cadrul unei societăți comerciale (07 iunie 2016 – 06 iunie 2019);
– calitatea de expert contabil în cadrul cabinetului individual expert contabil (07 iunie 2016 – 24 septembrie 2019).
– Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 178, alin. (1), lit. a) și lit. g) din Legea nr. 95/2006.
5. BADA DELIA MARINELA,
Funcționar public în cadrul Direcției de Sănătate Publică Hunedoara
INCOMPATIBILITATE
În perioada 08 aprilie – 08 octombrie 2019 a deținut funcția publică de consilier juridic în cadrul Direcției de Sănătate Publică a Județului Hunedoara simultan cu exercitarea funcției de manager interimar în cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva.
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 94, alin. (1) și (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003.
6. HOSU CLAUDIA,
Funcționar public în cadrul Primăriei Șimleu Silvaniei,
Județul Sălaj
INCOMPATIBILITATE
În perioada 25 noiembrie 2015 – 08 septembrie 2017 a deținut simultan funcția publică de șef birou – consilier superior în cadrul Primăriei Șimleu Silvaniei și o funcție contractuală într-o instituție publică.
De asemenea, începând cu data de 08 septembrie 2017 deține simultan funcția publică de șef birou – consilier și funcția contractuală de execuţie de inspector de specialitate în cadrul Primăriei Șimleu Silvaniei.
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003.
7. DINCĂ VALERIU,
Funcționar public în cadrul Primăriei Șimleu Silvaniei,
Județul Sălaj
INCOMPATIBILITATE
Începând cu data de 02 decembrie 2015 deține simultan funcția publică de consilier în cadrul Biroului cadastru imobiliar-edilitar, evidența și gestionarea patrimoniului, fond funciar, situații de urgență, relații publice din cadrul Primăriei Șimleu Silvaniei și o funcție contractuală la Biroul administrativ – gospodăresc, administrarea pieței din cadrul aceleiași primării.
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003.
Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. DUGALĂ NICOLAE nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”, precizează ANI.
Poate că astfel de verificări ar trebui realizate mai des, dacă ne dorim „o țară ca afară”.