În cursul zilei de ieri anunțam faptul că președintele Iohannis ar fi promulgat legea dublării alocațiilor. Ei, bine, iată că astăzi, lucrurile să par să nu mai fie atât de sigure, în ceea ce privește banii pe care copiii urmează să îi primească. Totuși, ce se întâmplă cu banii copiilor?
Surse guvernamentale au declarat pentru Mediafax cum că în ziua de joi a săptămânii în curs, guvernul ar putea adopta o ordonanță de urgență care să aibă ca scop amânarea termenului adoptării legii dublării alocațiilor. Da, cea promulgată de președinte ieri.
De asemenean, chiar Raluca Turcan, vicepremierul României, a declarat ieri pentru aceeași publicație faptul că legea promulgată de Iohannis va avea și o ordonanță de urgență care să specifice data la care legea alocațiilor mărite ar putea să intre în vigoare.
Tot aceasta a mai ținut să menționeze că PNL își dorește aceste majorări și că va face tot posibilul să găsească soluții pentru a pune în practică majorările promise.
Reamintim că ieri, președintele a promulgat legea potrivit căreia alocațiilor ar putea fi mărite de la, respectiv 300 lei la 600 lei pentru copiii de până în 2 ani, și de la 150 lei la 300 lei pentru cei cuprinși între 2-18 ani.
„Legea intră în vigoare la data de întâi a lunii următoare celei în care aceasta se publică în Monitorul Oficial”, arată documentul promulgat de președinte.