După ce, cu chiu, cu vai, li se dăduse românilor speranța că ar reîncepe construcția țării și, odată cu aceasta, și puțină îmbunătățire a vieților lor, acum sunt semnele tot mai puternice ale vremii demolărilor. Cu program, cu insistență, cu dușmănie. Puterea, abia căpătată de câteva luni, le-a luat mințile guvernanților ajunși în demnități fără alegerea poporului.

Un inventar sumar al declarațiilor și al urmărilor acestora în plan socio-economic arată cu prisosință patima demolărilor: reluarea facilităților pentru întreg sistemul multinaționalelor, inclusiv bancare, care operează în România, îndatorarea țării la costuri uriașe, tăieri de salarii și pensii, concedieri masive, abandonarea măsurilor de sprijinire a fermierilor români, bani tot mai puțini pentru sănătate și educație.

De asemenea, putem adăuga lipsa vreunui program coerent de investiții. În schimb, vor să vândă tot ceea ce a mai rămas în proprietatea statului – flota aeriană, bătrâna CEC, perla Hidroelectrica, mari spitale, sistemul medical de urgență etc. Acum, vor ca românii să iasă cât mai rapid din amărâtul sistemul de pensii “pe cale naturală”. Căci nu altceva este vânturarea proiectului de creștere a vârstei de pensionare la șaptezeci de ani. Într-un fel, este transpunerea românească a blestematului slogan “arbeit macht frei”!  

Blestemul românesc “după noi, potopul!” pare că se resimte acum mai mult ca niciodată în ultimii treizeci de ani.

Nimic nu pare să conteze pentru actuala putere, cu excepția slugărniciei afirmate față de comisarii bruxellezi. Învelesc totul în declarații mincinoase, în timp ce în laboratoarele puterii se pun la cale cele mai dure măsuri pentru sclavizarea României și a românilor. În plus, sună goarnele pentru hăitașii din Procuratură, fiind de așteptat sosirea vremurile de glorie criminală în care s-au format hienele DNA.

Citeste si Nicușor Dan despre Firea: întocmește bugete nerealiste

Acum puterea, știindu-se nevolnică și fără mare aderență populară, se zbate în chinuri să declanșeze ilegalele alegeri anticipate, în ideea de a-și securiza cât mai repede cu putință șederea la putere pentru un mandat de patru ani. Cu orice preț. Asistăm la un adevărat blitzkrieg. Pentru ca apoi să înceapă cu adevărat dezmățul urii și rinoceriziarea țării.

Nimic nu mai contează în fața dorinței neroniene de a avea puterea. Nici măcar abia-șoptita dezmembrare a țării. Dacă va fi nevoie, sunt în stare să facă orice grozăvie numai pentru a-și împlini setea de putere, care seamănă tot mai mult cu un cancer al minții și al sufletului, deopotrivă. În fața acestei hoarde, poporul nici nu contează. Poate să se ducă dracului! De fapt, chiar ar fi de dorit! Dar numai după ce mai votează, cât mai repede, la anticipate! Apoi se vor ocupa, pe îndelete, și de popor.

#news