Cele cinci persoane care au aruncat în aer mai multe bancomate din Galați și Vaslui, anul trecut, au fost trimise în judecată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Galaţi. Prejudiciul cauzat a fost de aproape 120.000 de lei. Precizăm că cele cinci persoane au fost prinse în 22 octombrie.
DIICOT a anunţat, vineri, printr-un comunicat de presă, că cele cinci persoane au fost trimise în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, furt calificat, nerespectare a regimului materiilor explozive, distrugere în formă continuată, furt calificat, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, instigare la conducere a unui autovehicul pe drumurile publice cu număr fals de înmatriculare în formă continuată, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, punere în circulaţie a unui autovehicul pe drumurile publice cu număr fals de înmatriculare în formă continuată şi încredinţare spre conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere în formă continuată.
„Astfel, având aplicate măşti pentru disimularea fizionomiei, prin distrugere, folosind un dispozitiv de tip pizza slide, prin scoaterea din funcţiune a sistemelor de supraveghere precum şi prin violarea sediului profesional, inculpaţii au sustras sau au încercat să sustragă din ATM-urile unor agenţii bancare de pe raza localităţilor Lieşti, Tuluceşti – judeţul Galaţi şi Vulturu – judeţul Vrancea sume de bani, prejudiciul cauzat fiind de peste 117.590 lei”, se arată în comunicatul DIICOT.
Dosarul a fost trimis pentru soluţionare la Tribunalul Galaţi.
Citește și: Epidemie de bancomate distruse. Polițiștii din Păunești, Vrancea fac cercetări