Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop n-a scăpat ocazia de a scrie un mesaj lung cât Scrisoarea a III-a, cu ocazia Zilei Culturii Naționale. Un mare iubitor al operelor lui Mihai Eminescu, Pop îi blamează pe toți cei care nu-l apreciază pe marele poet la justa lui valoare. Nemulțumit de „starea nenorocită creată de această copleșitoare molimă”, acesta remarcă cu tristețe cum anul acesta nu va mai avea loc nicio aducere aminte, așa cum obișnuia să se întâmple în fiecare an, în data de 15 ianuarie.
„Ziua Culturii Naționale li se pare unora (ca și Academia) de prisos, un fel de reminiscență sentimentală a unui trecut fără rost, menit, pentru anumiți contemporani grăbiți, să fie scos din memoria colectivă”, a scris Ioan Aurel Pop pe Facebook.
Ioan Aurel Pop știe de ce românii nu apreciază Ziua Culturii Naționale
Cu toate că reușește să înțeleagă (cel puțin aparent), faptul că suntem în plină pandemie, drept pentru care orice adunare, fie ea și cu ocazia zilei lui Mihai Eminescu, n-ar fi oportună, Pop este de părere că ar exista un motiv suplimentar pentru care oamenii au tendința de a se îndepărta de Ziua Culturii, și anume asocierea zilei cu poetul Mihai Eminescu, cunoscut ca naționalist și conservator, în timpul vieții sale.
„Ce să mai caute un scriitor venit pe lume în 1850 în viața noastră? Și, pe deasupra, un scriitor <naționalist>, <autohtonist>, <conservator>, prețuitor al Moldovei, al României și al lui Ștefan cel Mare! Cam așa este catalogat poetul în anumite cercuri, mai ales online, dar nu numai.”, a adăugat Ioan Aurel Pop, în mesajul postat pe Facebook.
În fiecare an, în data de 15 ianuarie, România sărbătorește Ziua Culturii Naționale, în paralel cu ziua de naștere a poetului „național” Mihai Eminescu (1850-1889). Prima mențiune a Zilei Culturii Naționale a fost în 2011, fiind stabilită prin legea nr. 238, din 7 decembrie 2010.
Citește și: Ioan Aurel Pop acuză că i s-a furat identitatea