Creștere economică de 4,1 % din 2019, îi impulsionează pe cei din PSD

Institutul Național de Statistică a anunțat cum că în 2019, pe vremea guvernării Vioricăi Vasilicăi Dăncilă, țara noastră ar fi înregistrat o creștere economică de 4,1%, lucru care i-a impulsionat pe pesediști să scoată iar nasul în lume și să facă declarații din care să reiasă faptul că pe „vremea lor” ar fi fost ceva mai bine decât acum, cu guvernul Orban la cârmă.

De altfel, tot în opinia celor de la PSD, țara noastră ar risca să intre în recesiune din pricina instabilității economice generate de „obsesia pentru anticipate” a președintelui Klaus Iohannis. Aceștia sugerează că celor din PNL nu le-ar păsa de bunăstarea României, ci doar de interesele politice și de „detronarea” majorității PSD din parlament.

„Anticipate = Austeritate”?

„Partidul Social Democrat consideră că anunţul de vineri al Institutului Naţional de Statistică privind creşterea economică de 4,1% din 2019 confirmă rezultatele economice bune înregistrate de România în timpul guvernării PSD. Conform datelor disponibile publicate de EUROSTAT, ţara noastră se situează pe locul doi în clasamentul Uniunii Europene privind rata de creştere economică din 2019. Pe de altă parte, există motive serioase pentru a pune întrebarea dacă 2019 va fi şi ultimul an de creştere economică a României? După venirea PNL la guvernare, mai mulţi indicatori macro-economici s-au deteriorat brusc, iar criza politică creată de obsesia pentru anticipate a PNL şi a preşedintelui Iohannis ar putea determina intrarea României în recesiune în cursul anului 2020”, se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES de PSD.

Social-democraţii mai spun că, în ultimele două luni din anul precedent, sub guvernarea PNL, „a fost un adevărat dezmăţ al cheltuielilor publice (9 miliarde lei în plus), pe fondul scăderii bruşte a veniturilor la buget (de la +12,4% în primele 10 luni, la -5% după venirea PNL la guvernare)”, iar în cele 3 luni de guvernare PNL s-a împrumutat „cu 10 miliarde euro, de patru ori mai mult faţă de PSD”.

Citește și: OUG pentru anticipate, publicată în Monitorul Oficial

„Pe acest fond, Guvernul PNL a crescut deficitul bugetar din 2019 de la 2,8% la 4,6%, depăşind pragul acceptabil de 3% şi determinând astfel intrarea României în procedura de deficit excesiv. Nu în ultimul rând, îngheţarea creşterilor de pensii şi salarii şi declaraţiile iresponsabile ale ministrului Finanţelor privind o posibilă criză economică au acţionat ca o frână de mână care a încetinit brusc creşterea economică din România. În acelaşi timp s-au oprit două motoare principale ale economiei româneşti: industria, care înregistrează scăderi masive, şi agricultura, afectată de lipsa măsurilor guvernului pentru compensarea pierderilor fermierilor pe fondul iernii atipice din acest an. În acest context economic marcat de incertitudini şi dezechilibre, singura motivaţie care poate sta în spatele obsesiei PNL pentru declanşarea alegerilor anticipate este de a obţine votul cetăţenilor înainte de venirea austerităţii. Anticipate = Austeritate”,  se arată într-un comunicat trimis de către conducerea PSD.

#News