Bitcoin a atins duminică un nou nivel record. Moneda s-a apropiat de 50.000 de dolari, potrivit CNBC, continuând avansul susținut de adoptatea pe scară tot mai largă, pe Wall Street și de către companii mari, a celui mai valoroase criptomonede din lume. Criptomoneda a urcat duminica pana la 49.714 dolari pe unitate, ulterior fiind tranzacționată la 48.700 de dolari pe unitate. Bitcoin a avansat în acest an cu aproape 70%. De altfel, dintre modele virtuale, bitcoin este cel mai volatil, înregistrând salturi spectaculoase, dar și prăbușiri bruște.
Monedele virtuale, tot mai populare
După ce mult timp au fost evitate de firmele financiare tradiționale, bitcoin, ether și tether par să intre tot mai mult în circuitul financiar principal, ca activ sau ca mijloc de plată curent. Una dintre explicații fiind implicarea lui Elon Musk, prin cumpărarea de bitcoin în valoare de 1,5 miliarde de dolari. Mai mult, acesta a anunțat faptul că în curând va accepta plăți pentru automobilele sale în criptomonedă.
Lansarea Purpose Bitcoin ETF, aprobată
Vineri, Comisia pentru instrumente financiare din Ontario (Canada) a aprobat lansarea Purpose Bitcoin ETF, a anunțat compania de aministrare a activelor Purpose Investments, din Toronto, citată de ziare.com.
În ianuarie, BlackRock, cel mai mare fond de administrare a activelor din lume, a adăugat bitcoin ca investiții eligibile pentru două fonduri. Totodată, planurile Mastercard de a oferi sprijin unor criptomonede au stimulat la rândul lor ambițiile bitcoin de a intra în circuitul financiar principal, cu toate că multe bănci sunt încă reticente să se implice.
O monedă cam poluantă
Reprezentanți ai Universității Cambridge au transmis săptămâna trecută că „săparea” după criptomonede este o acțiune extrem de poluantă. Potrivit acestora, moneda virtuală Bitcoin utilizează mai multă energie electrică anual decât un stat cu dimensiunile și populația Argentinei, notează BBC.
Citește și: Bitcoin consumă mai multă energie electrică decât o țară întreagă