Aplicație unică în Europa, introdusă la Serviciul Județean UPU SMURD Bihor

Ea este destinată familiilor pacienților

SMURD
SMURD

UPU SMURD Bihor a dezvoltat, în premieră naţională, o aplicaţie destinată urmăririi în timp real a stării pacienţilor. Ea va putea fi accesată atât de către familiile pacienţilor, dar va fi folositoare şi personalului medical, mai ales la schimbul de ture, potrivit g4media.ro.

„Eu cred că este chiar o premieră europeană, sigur; s-ar putea şi la nivel mondial, dar evident nu pot să spun că eu cunosc toate aplicaţiile din sfera medicală”, a afirmat şeful UPU SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea, iniţiatorul acestui proiect.

Aplicaţia „apartinator.ro” rulează doar pe telefoanele mobile şi va fi funcţională începând de joi. Ea este realizată voluntar de un grup de trei tineri IT-işti orădeni, Alex Oancea, Mihai Petruţiu şi Radu Petruţiu de la Monad Systems, care au muncit la ea mai bine de un an. Potrivit şefului UPU SMURD Bihor, aplicaţia a fost finalizată acum în forma în care poate fi utilizată în siguranţă şi de către familiile pacienţilor, fiind testată şi utilizată de către personalul medical din luna iulie 2023.

Aceasta oferă informaţii despre investigaţiile efectuate, tratamente sau numele medicului curant şi chiar evoluţia durerii. Aplicaţia este o idee a medicului Hadrian Borcea, plecând de la numărul mare de urgenţe, unele cu grad de complexitate ridicat, pe care spitalul le gestionează.

Astfel, va fi rezolvată necesitatea de a comunica mai bine cu aparţinătorii pacienţilor, care au foarte multe temeri, fiind îngrijoraţi de starea bolnavului din familia lor. „Foarte greu găsim timp, de fiecare dată când familiile şi-ar dori să ieşim să povestim cu ele, să o şi facem la modul real. Astfel, aplicaţia apartinator.ro, chiar dacă nu înlocuieşte discuţia faţă în faţă cu membrii familiilor, totuşi le poate prezenta evoluţia şi ceea ce se întâmplă în timp real cu pacientul respectiv.

Adică este o axă a timpului pe care noi inserăm evenimente, nu date medicale, doar evenimente, medicul şi asistentul, iar aparţinătorii pot să vadă când se face CT, când se fac analize de laborator, când se face consult cardiologic etc, pe o axă a timpului. Inclusiv se vede evoluţia durerii. Dacă pacientul vine cu o durere de nivel 7 şi după jumătate de oră, după calmante, are 6, după aia 5, poate să vadă că este o durere în scădere, că evoluţia este spre bine”, a explicat dr. Hadrian Borcea.

Provocarea cea mai mare a fost legată de personalul medical care trebuie să introducă informaţiile în aplicaţie, însă această introducere datelor se face extrem de simplu, doar prin atingerea ecranului telefonului.

Pe fişa pacientului este un cod QR care conţine datele pacientului respectiv. Scanând acest cod, se vor descoperi datele de identificare a pacientului. În plus, în partea de jos a fişei, este un formular stabilit prin lege care impune solicitarea acordului pacientului pentru informaţiile transmise.

Aplicaţia mai are o componentă importantă pentru medici şi asistenţi: urmărirea fluxului pacienţilor în cadrul UPU SMURD, cu menţionarea informaţiilor privind tratamentele efectuate.

„Deci, pacientul îşi desemnează persoana de contact, persoana căreia avem voie să transmitem informaţiile. Nu putem transmite la 10 persoane, ci la una singură. Aici se notează numele persoanei de contact şi numărul de telefon. Şi prin această desemnare, noi putem verifica acel membru al familiei căruia îi vom oferi informaţiile”, a precizat dr. Borcea. Bărbat reţinut preventiv pentru uciderea unui câine cu maşina