UPDATE – ANPC DESCOPERĂ ORORILE DIN CĂMINELE DE BĂTRÂNI: MIZERIE, ABUZURI ȘI REȚELE DE EVAZIUNE FISCALĂ!

UPDATE – Aproximativ 30 de minute după ce organele MAI s-au prezentat, au încercat din nou să acceseze unitatea. În acel moment, alături de reprezentantul unității s-a aflat fostul Secretar General al ANPC, Olteniceanu Ștefan Eduard, care le-a solicitat să se legitimeze și i-a îndrumat pe operatori în discuția cu autoritățile aflate în control.

Acesta a comis un abuz prin folosirea unei identități false și obstrucționarea controlului, fără a avea atribuții în acest sens. De asemenea, s-a observat o complicitate cu o persoană din Voluntari, care l-a protejat, susținând că nu există bătrâni în unitate. Totuși, în momentul în care s-a intrat cu poliția, unitatea era plină, aspect confirmat inclusiv de filmările realizate, care surprind și declarațiile acestuia.

Bătrâni ținuți în condiții inumane, patroni care își bat joc de lege și centre rezidențiale care ascund adevărul! Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a demarat o serie de controale de amploare în căminele de bătrâni din București și Ilfov, iar realitatea descoperită este mai cruntă ca niciodată.

La aproape un an după ce „Căminele Groazei” au șocat o țară întreagă, situația nu doar că nu s-a îmbunătățit, ci a devenit și mai gravă! Inspectorii ANPC au descoperit condiții de trai mizerabile, lipsa igienei, mâncare expirată și tratamente inumane aplicate bătrânilor.

O rețea organizată care sfidează autoritățile!

Patronii acestor centre par mai preocupați să se protejeze între ei decât să respecte legea! ANPC a descoperit că administratorii acestor stabilimente se alertează între ei printr-un grup secret de WhatsApp, informându-se din timp despre controalele inspectorilor!

Exemplu concret: „Bună dimineața! Anunțați toți colegii că cei de la ANPC verifică toate centrele rezidențiale. Astăzi sunt în aproape toate centrele din județe. Este o campanie la nivel național dată de ANPC. Să fie ordine și curățenie, atenție la blocurile alimentare.”

Această complicitate rușinoasă demonstrează clar că prioritatea lor nu este bunăstarea vârstnicilor, ci ascunderea ilegalităților.

Centrele refuză accesul autorităților!

Situația din unele cămine este atât de gravă încât administratorii refuză efectiv accesul inspectorilor! La un centru din Voluntari, Ilfov, autoritățile au fost nevoite să cheme poliția pentru a putea intra și verifica condițiile de cazare ale bătrânilor!

În loc să colaboreze cu ANPC, patronii acestor azile încearcă să mute bătrânii peste noapte, să falsifice acte și să scape de control.

Ce a descoperit ANPC?

  • Bătrâni ținuți în condiții mizerabile, cu paturi murdare, fără îngrijire medicală adecvată.
  • Mâncare expirată și alimente depozitate în condiții insalubre.
  • Centre care funcționează ilegal, fără licențe sau cu documente falsificate.
  • Suspiciuni de evaziune fiscală, prin care banii plătiți de familii ajung în buzunarele patronilor, fără a fi investiți în îngrijirea rezidenților.

Autoritățile anunță măsuri drastice!

Acțiunea ANPC, coordonată de Cristian Popescu Piedone, este doar începutul unui val de controale care vor continua la nivel național. În colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Prefecturile și alte instituții de control, toți cei care profită de pe urma vârstnicilor în mod ilegal vor fi trași la răspundere.

Pentru prea mult timp, aceste centre au funcționat fără teamă de lege, protejate de corupție și complicitate. Acum, statul le bate la ușă!

Români, nu închideți ochii la acest abuz!

Dacă aveți cunoștință de astfel de practici, denunțați aceste ilegalități! Fiecare sesizare poate salva vieți. ANPC continuă controalele și cei care își bat joc de părinții și bunicii noștri vor plăti scump!