Cine ajunge prin Dobrogea, are toate șansele să descopere un tărâm aparte care pare să se desprindă de restul României, la figurat, însă și la propriu, într-o oarecare măsură. Aici avem cea mai veche formațiune geologică de la noi și tot aici avem faună și floră de o diversitate spectaculoasă. La fel de spectaculos este și peisajul, cel care, pe alocuri, poate duce călătorul cu gândul la filme SF și la planetele îndepărtate.
Și pentru că tot veni vorba de călător, aflați că Dobrogea reprezintă, în momentul de față, una dintre cele mai potrivite regiuni pe cale le puteți vizita în pandemie, din pricina lipsei efective de înghesuială. În timp ce restul regiunilor turistice abundă, în weekend-uri, de turiști, Dobrogea rămâne solitară. Aproape.
Ce poți vizita într-o excursie de-o zi în Dobrogea? Din capul locului trebuie menționat că, în cazul în care alegi să-ți petreci câteva ore prin tărâmul magic învecinat cu marea, ai nevoie de un mijloc de transport propriu, întrucât autoritățile noastre, „harnice”, cum le știm, nu s-au gândit încă să găsească soluții prea multe și prea eficiente, în acest sens. Și poate că, într-un fel ciudat, e mai bine așa. Lipsa acută de turiști păstrează Dobrogea neîntinată.
Însă să revenim la locurile care merită atenția oricărui iubitor de natură care ajunge în cel mai vechi ținut din România. În decurs de câteva ore, poți vizita Portul Jurilovca, Cetatea Argamum, Cetatea Enisala, Muzeul Etnografic (Gospodăriei Țărănești) Enisala și te poți plimba de jur-împrejurul lacului Razim, cu o oprire obligatorie în portul pescăresc din dreptul localității Sarichioi.
Portul din Jurilovca
Un port micuț, însă cu un aer aparte. O combinație destul de bizară între nou și vechi, cu vegetație specifică locurilor mlăștinoase și faună din plin: atât sălbatică, cât și domestică (căței, pisici).
Cetatea Argamum, de veghe pe dealuri
Poate cel mai subestimat loc din Dobrogea, bătrâna cetate Argamum se află la est de Jurilovca, la o distanță de circa 40 de minute de mers cu mașina, pe malul lacului Razim, fost golf al Mării Negre, schimonosit ulterior de autoritățile române. Cu toate că nu la fel impunătoare și de bine conservată ca „surata” sa, Enisala, Argamum este atestată ca fiind este cea mai veche așezare de pe teritoriul românesc.
De pe dealurile cetății poți admira lacul Razim, în toată splendoarea sa.
Cetatea Enisala, perla „mainstream” a Dobrogei
N-ai cum să nu ajungi în Dobrogea fără să vrei să vezi Enisala. De fapt, Enisala s-ar putea să fie principalul motiv pentru care vei accepta să faci parte din această excursie. Un pic supraestimată din pricina componentei comerciale, inexistentă în cazul Argamum, Enisala îți oferă, de asemenea, oportunități fotografice deosebite (atunci când reușești să prinzi singura secundă în care să nu mișune niciun turist prin fața obiectivului foto). Și tot spre deosebire de cetatea Argamum, la Enisala vei plăti bilet de intrare și tot de-acolo îți vei putea cumpăra magneți și alte… amintiri.
Muzeul Gospodăriei Țărănești Enisala
La zece minute (în cel mai rău caz) de mers cu mașina găsești, în satul Sarichioi, Muzeul Gospodăriei Țărănești Enisala, adică un mini-muzeu în care vei vedea, schițat, cam cum trăiau țăranii dobrogeni de altă dată, cu tot cu o casă originală (informație din care înțelegem că nu a fost mutată de la locul inițial, așa cum se obișnuiește în alte muzee ale satului, ci mai degrabă muzeul s-a mutat în casă).
Lacul Razim, în dreptul localității Sarichioi
Vedeta incontestabilă a unei plimbări prin acea parte de Dobrogea este, fără niciun dubiu, Lacul Razim. Punctul culminant îl reprezintă portul pescăresc din dreptul localității Sarichioi, un loc feeric, în care autoritățile locale au amenajat, așa cum au știut ele mai bine, un loc de promenadă unde găsești: o fântână, câteva foișoare, un leagăn, un wc în formă de turnuleț de castel și câteva pancarte cu iz poetic. Depășind micul spațiu amenajat pentru agrement, găsim mici pasarele, ici și colo, care se întind pe câteva zeci de metri în larg, pe care le poți parcurge pentru a fotografia mai îndeaproape pescărușii.
În cazul în care alegi să vizitezi această parte magică a țării noastre, nu uita să lași natura nealterată, ca să te poți bucura de astfel de minunății și pe viitor.
Citește și: Țara Luanei: dincolo de nemurire e natura
Foto/video: Iulia KELT