Simona Halep, locul 26 WTA şi cap de serie numărul 24, o va întâlni marţi seara pe Sorana Cîrstea, locul 27 WTA şi cap de serie numărul 26. Cele două jucătoare de tenis românce se vor confrunta, de la ora 20.00, în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 1.000 de la Indian Wells. Cele două se întâlnesc în circuit pentru prima oară din 2010 încoace.
Câştigătoarea acestui meci va deveni numărul 1 român mondial în ierarhia WTA, care va fi anunțată lunea viitoare.
Meciul este primul al zilei și se va desfășura pe arena centrală a complexului Indians Wells Tennis Garden.
“Va fi o mare provocare pentru mine, dar este doar un alt meci. Sunt obișnuită să joc cu româncele. Desigur, va fi un meci greu pentru că este o jucătoare grozavă. Aștept cu nerăbdare ziua liberă și după mă voi gândi la partida următoare”, a declarat Simona Halep.
Cele două jucătoare de tenis românce s-au mai întâlnit de trei ori până acum, dar cele mai recente partide având loc acum zece ani. Sorana Cîrstea conduce cu 2-1 în fața Simonei Halep. Sorana Cîrstea a obținut victorii la turneul de la Cincinnati, în calificări, cu scorul de 6-2, 6-4, în 2010, şi la Bucureşti, în sferturile de finală ale unui turneu ITF din 2008, scor 3-6, 6-3, 6-1.
Simona Halep s-a impus în fața Soranei Cîrstea în anul 2010 în optimile de finală ale turneului de la Marbella, cu scorul de 6-4, 7-6 (4).
Halep e favorită clară la pariuri (cotă 1.25), dar o victorie a Soranei ar propulsa-o pe aceasta peste rivala sa în clasament.
Simona Halep crede că poate câștiga semifinala turneului de la Dubai.„Am încredere, am șansa mea”