Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu, în dilemă!

Președintele interimar al PSD are o mare dilemă. Ce să facă? Să voteze pro sau contra prelungirii stării de urgență în România. Așadar, acesta a analizat toate posibilitățile, a întors-o și pe față, și pe spate și a ajuns la concluzia că orice ar alege, nu are cum să ia o decizie 100% justă. Caz în care alege să voteze contra prelungirii, e ca și cum ar ajuta cu mâna lui la răspândirea noului coronavirus, caz în care votează pentru, și-i pune în cap pe toți cei ce s-au plictisit acasă. În plus, nici economia n-ar duce-o prea bine.

”Este evident că decretul privind prelungirea stării de urgenţă, emis de preşedintele Iohannis, nu ţine cont de niciuna dintre solicitările formulate de PSD. Guvernul nu a venit cu soluţii concrete pentru testarea populaţiei şi nu a prezentat un plan de acţiune concret pentru repornirea economiei şi pentru agricultură. Este evident că acest guvern nu este interesat de transparenţă şi vrea să se folosească de această stare de urgenţă pentru a continua să se comorte autocratic. Nu este deloc o decizie uşoară, suntem în faţa unei dileme în care trebuie să cântărim cu mare atenţie toate consecinţele care se pot produce la nvelul cetăţeanului”, a declarat, marţi, Marcel Ciolacu.

Ciolacu: Avem un guvern care a abuzat şi şi-a bătut joc

”Avem un guvern care a abuzat şi şi-a bătut joc de prerogativele suplimentare pe care le-a avut în straea de urgenţă, i-a forţat pe cetăţeni să se închidă în case, fără a face nimic clar pentru sprijinirea economiei şi pentru limitarea transmiterii virusului. Pe de altă parte avem siguranţa cetăţenilor. A vota împotriva prelungirii stării de urgenţă înseamnă practic ridicarea restricţiilor impuse prin Ordonanţele Militare. Există un risc real ca ridicarea restricţiilor, mai ales în preajma Sărbătorilor Pascale, să accelereze răspândirea coronavirusului in populaţie, iar asta poate duce la mai multe cazuri severe şi din păcate la mai multe decese. Este un risc enorm pe care nu îl putem ignora”, a mai spus Ciolacu.

Marcel Ciolacu: De săptămâna viitoare ne vom întoarce şi fizic la treabă

”PSD susţine în continuare că sănătatea şi sguranţa oamenilor sunt importante, dar nu avem nici măcar o minimă garanţie din partea Guvernului că vor testa masiv şi că au lucrurile sub control. Vom fi puşi în situaţia de a alege între cele două varinate posibile, ambele la fel de rele: să ţinem lumea în casă pentru că guvernul nu testează şi să continue declinul economic, sau să respingem decretul şi să ne confruntăm cu o altă problemă reală. PSD va alege, ca întotdeuna, o soluţie responsabilă. Pe de altă parte, Parlamentul nu mai poate aştepta după Guvern. De săptămâna viitoare ne vom întoarce şi fizic la treabă. Este clar că nu se mai doreşte o olaborare din partea Guvernului. Cele cinci solicitări transmise Guvernuluirămân extrem de actuale şi cerem ferm implementarea lor în zilele imediat următoare. Transparenţă totală în privinţa informării deciziilor şi achiziţiilor, declanşarea testării pe scară largă, măsuri concrete pentru susţinerea economiei şi populaţiei, proiectele de investiţii publice ce vor fi demarate pentru sprijinirea economiei şi măsuri urgente pentru sprijinirea agriculturii româneşti”, a adăugat acesta.

”Avem pregătit un plan de măsuri economice pentru firme şi români, care să protejeze locurile de muncă şi nivelul de trai. La aceste măsuri vom adăuga o serie de măsuri pentru agricultură. PSD va introduce în Parlament toate aceste lucruri şi sperăm în responsabilitatea partidelor parlamentare pentru ca ele să treacă în parlament. Rămâne de văzut dacă PNL va continua să le blocheze prin contestarea la CCR, cntinuând să îşi justifice incompetenţa prin jocuri politice. În final, atragem atenţia preşedintelui Iohannis să nu mai susţină prin demersurile sale un guvern incompetent şi iresponsabil pentru că nu merită” a concluzionat Marcel Ciolacu.

Citește și: Iohannis a prelungit starea de urgență cu 30 zile

#News