O grupare care acționa prin metoda ”Accidentul” a fost destructurată în Baia Mare

Doi bătrâni au dat peste 36.000 de lei unor bărbați care susțineau că sunt medici la Urgenţă, anunță polițiștii

Arest
Arest sursa foto pixabay

Poliţiştii Municipiului Baia Mare au destructurat o grupare infracţională specializată în înşelăciuni prin Metoda Accidentul. Într-o singură zi, gruparea a convins doi vârstnici să le dea peste 36.000 de lei, potrivit .

În urma verificărilor au mai fost documentate patru infracţiuni, dar cercetările continuă.

”La data de 11 aprilie 2024, Poliţia Municipiului Baia Mare a fost sesizată de către două persoane vătămate cu vârstele de 76 şi 80 de ani cu privire la faptul că, au fost victimele unor infracţiuni de înşelăciune. În fapt, acestea ar fi fost apelate pe telefoanele fixe pe care le deţin, de către persoane necunoscute, care s-au prezentat ca fiind medici în cadrul secţiilor de Urgențe ale unor spitale. Ele le-ar fi indus în eroare că membri de familie ai acestora (fiu sau nepot) ar fi suferit accidente grave şi sunt necesare intervenţii chirurgicale costisitoare, fapt care le-a creat o stare de temere.

În scopul efectuării acelor prestaţii medicale, făptuitorii le-au solicitat persoanelor vătămate să remită unui bărbat, care s-a prezentat în scurt timp la locuinţele acestora, diferite sume de bani (în total suma de aproximativ 36.500 lei)”, a transmis IPJ Maramureş.

Imediat după sesizarea infracţiunilor, poliţiştii din Baia Mare, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, au demarat cercetările. ”Ca urmare a activităţilor desfăşurate de grupul de lucru constituit la nivelul Poliţiei Municipiului Baia Mare, în colaborare cu lucrătorii Biroului de Investigaţii Criminale Satu Mare, care efectuau cercetări în două cauze similare, respectiv înşelăciuni prin metoda Accidentul, existând suspiciunea rezonabilă că ar fi fost săvârşite la data de 10 aprilie 2024 de acelaşi grup infracţional pe raza municipiului Satu Mare, s-a reuşit obţinerea unor date care au condus la identificarea persoanelor care ar fi ”colectat” sumele de bani de la persoanele vătămate şi a autoturismului folosit la activitatea infracţională, existând date că încă se aflau pe raza municipiului Baia Mare”, a mai transmis IPJ Baia Mare.

Alertă în Botoșani. Copil de 12 ani căutat de poliţişti