Ion Cristoiu

Ion Cristoiu este de părere că starea de alertă nu era necesară, întrucât 99% dintre prevederi puteau fi respectate benevol. Probabil că aici este și cheia, la cuvântul „puteau”. Multe puteau să fie și nu sunt. Pentru că așa e omul: respectă normele de bun simț doar atunci când se simte amenințat de vreo amendă. Uneori nici atunci.

Tot Ion Cristoiu ne vorbește despre oamenii care vor ieși la grătare, cei care nu vor respecta regulile de distanțare socială, ca și cum această informație nu s-ar bate în cap cu cealaltă. Însă fiecare are voie să aibă propria opinie, indiferent cât de contradictorie ar fi.

„Imposibilitatea ca legea să intre în funcţiune după incheierea stării de urgenţă şi faptul că preşedintele nu vrea să o prelungească până când legea urmează procedurile constituţionale pentru a fi publicată în Monitorul Oficial s-a ivit un pericol pe care eu l-am considerat exagerat, dacă nu chiar fals, şi anume va fi un vid legislativ şi va fi o nebunie dacă încetează starea de urgenţă în noaptea joi spre vineri, lumea o să iasă în stradă, o să facă grătare, o să se îmbrăţişeze şi o să facă sâc tuturor restricţiilor”, a declarat jurnalistul.

Ion Cristoiu: „Cred că se va merge pe varianta recomandărilor”

„Nu cred că românii de teama amenzilor sau pentru că au avut legi dure au respectat restricţiile, ci să nu se îmbolnăvească, Dacă s-ar fi dat simple recomandări în aceste zile, oamenii le-ar fi respectat. Sunt oameni care ar fi încălcat regulile, indiferent dacă sunt sau nu legi. Ei nu ţin cont de lege în general. (…) Cred că se va merge pe varianta recomandărilor. Sunt restricţii care nu depind de lege. Nu am văzut vreun poliţist la magazin care să te amendeze că nu păstrezi distanţa socială. Tot ceea ce se întâmplă la noi e halucinant. În toată Europa nu se mai discută despre restricţii, ci despre relansare. La noi se întâmplă invers. Suntem cu 1000 de ani în urma ţărilor civilizate. În loc să fie o discuţie ce ar fi să mai deschidem ceva, tema nr.1 a Guvernului este cum facem să închidem”, a adăugat Cristoiu.

Într-o notă ceva mai realistă, Cristoiu a vorbit și despre modul în care guvernanții au ales să ne anunțe pe ultima sută de metri ce avem voie și ce nu avem voie să facem.

„Oamenii nu merg mâine la distracţie. Nu, de mâine se merge la muncă sau îşi rezolvă probleme de viaţă. Normal era ca noi românii să ştim de acum două săptămâni la ce se dă drumul ca să ştie ce au de făcut. Aceste măsuri de relansare a vieţii presupun o mie şi una de probleme pe care oamenii nu le pot rezolva în seara asta. Noi nu ştim în ce condiţii avem voie să ieşim din case. La noi nu se discută cât de mare trebuie să fie relansarea. La noi se discută ce nenorocire că nu avem un act care să-i ţină pe români în case. Dăm semnale celor din jur că România se închide, nu se deschide. E halucinant ce se întâmplă”, subliniază jurnalistul.

De asemenea, acesta a mai discutat și despre deschiderea școlilor, menționând că aceasta nu depinde de starea de alertă, Ministerul Educației având mână liberă.

„Interdicţiile se puteau respecta prin recomandare. Deschiderea şcolilor nu depinde de starea de alertă. Ministerul Educaţiei poate să amâne deschiderea şcolilor, nu e nimic neconstituţional. Deschiderea parcurilor, cimitirelor ţine de primării, de administraţia locală. (…) S-au dat milioane de euro la televiziuni. Se poate face o campanie mediatică la televiziunile înscrise în programul Guvernului despre repectarea regulilor de distanţare socială. (…) Şi dacă recomandările ar fi legale, prin stare de alertă, respectarea distanţării sociale va depinde de conştiinţa românului”, a explicat acesta.

Cristoiu: „99% din interdicţii pot fi respectate benevol”

„99% din interdicţii pot fi respectate benevol. Şi dacă e stare de alertă şi dacă nu, tot se va duce unul la grătar. Nu văd de ce ar fi interzisă deplasarea între localităţi, dacă te duci cu maşina şi respecţi şi acolo regulile. Care e deosebirea că pot ieşi normal mâine în Bucureşti, dar într-un alt oraş, nu? Şi acolo trăiesc oameni, e distanţare socială. După părerea mea, chiar nu ar trebui dată stare de alertă pentru că, trei zile cel puţin, oamenii vor respecta regulile de distanţare socială pentru că nu sunt toţi iresponsabili”, a spus jurnalistul Ion Cristoiu.

Citește și: România stării de alertă. Ce știm și ce nu știm

#News