Noi obligații pentru șoferi, prevăzute de modificările Codului Rutier

Faza scurtă va deveni obligatorie noaptea și ziua pe toate drumurile publice din afară localitățlilor

Șoferii vor fi obligati să aprindă faza scurtă sau luminile de întâlnire și pe drumurile naționale și județene din România, indiferent dacă este zi sau noapte, potrivit modificărilor la Codul Rutier, care urmează să fie votate în Camera Deputaților, potrivit g4media.ro.

Luminile de întâlnire sau faza scurtă, cum sunt cunoscute de către șoferi, în curând, vor trebui folosite pe toate categoriile de drumuri publice de către toți șoferii de vehicule, inclusiv autovehicule și tractoare agricole sau forestiere, nu doar mașini obișnuite.

Motocicliștii aveau deja această obligație de a folosi luminile de întâlnire pe toată durata deplasării acestora pe drumurile publice.

„Prognozele arată că în 2025 numărul mediu au autovehiculelor care se vor deplasa pe drumurile naționale din România se va dubla, fapt care, fără o completare a legislației actuale, va determina ca numărul accidentelor de să crească, ceea ce va duce atât la mărirea numărului de victime, cât și la afectarea întregii societăți, ridicându-se costurile socio-economice”, se arată în Expunerea de Motive la acest proiect de lege.

 În prezent, faza scurtă este obligatorie doar pe autostrăzi, drumuri expres sau europene.

Modificările vin în contextul în care România rămâne în topul țărilor europene cu cele mai multe accidente fatale. Datele Eurostat  arată 86 de decese la un milion de persoane, în 2022. La polul opus, Suedia a raportat doar 21 de decese la un milion de locuitori, media Uniunii Europene fiind de 46 de decese cauzate de accidente rutiere la un milion de locuitori.

Anul trecut, aproximativ 20600 de persoane și-au pierdut viața în accidente rutiere, la nivelul Uniunii Europene, ceea ce reprezintă o creștere de 3 % față de 2021, pe fondul reluării nivelurilor de trafic după pandemie. Obiectivul UE și ONU este reducerea la jumătate a numărului de decese până în 2030.