O dată cu începerea campaniei electorale nimeni și nimic nu mai este cum a fost cu câteva zile înainte! Dacă ce cu aproape o lună în urmă Popescu Piedone era bine primit la Realitatea, acum, acesta este ”hărțuit” așa cum până acum nu am mai văzut pe meleagurile noastre! Sentimentele trezite de candidatura lui Popescu Piedone sunt clar unice până acum!
”Hărțuire!
Dezinformare!
Limbaj arogant, sfidător!
Acuzații nefondate!
Oameni defăimați!
Sub umbrela jurnalismului, o societate comercială defăimează și hărțuiește oameni în interesul profesional și personal al altor oameni!
Astăzi, un jurnalist Realitatea Plus a intrat forțat în sediul filialei PUSL Sector 5 și a umilit verbal, a denigrat, a acuzat și a hăituit voluntarii aflați, în acel moment, la sediu!
Motivul invocat de către jurnalistul Realitatea Plus:
în numele libertății presei!
Ieri însă, jurnalistii Realitatea Plus au hăituit voluntarii aflați în sediul filialei PUSL Sector 5!
Sub același pretext: libertatea presei!
Tot ieri, jurnaliștii Realitatea Plus mi-au hărțuit soacra în vârstă de 87 de ani!
Ieri, jurnaliștii Realitatea Plus au filmat diverse imobile aflate în proprietatea mai multor cetățeni din localitatea Bragadiru, județul Ilfov, și le-au prezentat mincinos, într-un așa-zis material jurnalistic, ca aflându-se în proprietatea soacrei mele!
După difuzarea acestei minciuni în cadrul televiziunii Realitatea Plus, soacra mea a făcut atac de panică și a avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate!
De la începerea campaniei electorale, eu, Cristian Popescu Piedone, președintele Partidului Umanist Social Liberal, sunt linșat, hărțuit, denigrat mediatic de către televiziunea Realitatea Plus!
Prin candidatura mea la funcția de Primar General al Bucureștiului știu că deranjez!
Fiecare candidat deranjează, într-un fel sau într-altul, un alt candidat!
Meseria de jurnalist am respectat-o mereu și o voi respecta în continuare!
Când intri însă cu bocancii în viața mea, când îmi sperii soția, când îmi aduci soacra la un pas de moarte, eu, Cristian Popescu Piedone, cetățean roman protejat de legile țării mele, NU TE IERT!
Un pasaj din legea care își protejează cetățeanul de abuzul altui cetățean spune clar:
“Fapta celui care, în mod repetat, urmăreşte, fără drept sau fără un interes legitim, o persoană ori îi supraveghează locuinţa, locul de muncă sau alte locuri frecventate de către aceasta, cauzându-i astfel o stare de temere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amendă.”
În consecință, eu, Cristian Victor Popescu Piedone, împreună cu membrii familiei mele și cu voluntarii PUSL hăituiți astăzi în sediul filialei de partid a Sectorului 5, ne-am adresat astăzi Justiției române!
Indiferent de presiuni, Partidul Umanist Social Liberal, membrii și simpatizanții săi vor continuă să lupte pentru interesele poporului și a României, deopotrivă!
STOP ABUZURILOR!
Cristian Victor Popescu Piedone, Președintele Partidului Umanist Social Liberal ” a scris acesta pe Facebook