IPJ Arad a anunțat că un magazin de bijuterii din oraşul Arad a fost spart, marţi noaptea. Persoane necunoscute au sustras mai multe bunuri de valoare, poliţiştii criminalişti fiind chemaţi de patroni pentru a face cercetări, potrivit ziare.com. Conform informaţiilor transmise de surse, suma estimată furată de hoţi este de 70.000 de lei.
Spargerea a fost sesizată la 112 în jurul orei 02:30, după ce sistemele de alarmă au pornit.
„Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au fost sesizaţi despre faptul că, persoane necunoscute ar fi pătruns într-o bijuterie din municipiu, de unde ar fi sustras mai multe bijuterii. A fost constituită o echipă operativă extinsă, formată din poliţiştii de investigaţii criminale, proximitate şi ordine publică, care desfăşoară activităţi specifice, în vederea identificării cu celeritate a persoanelor responsabile şi tragerea acestora la răspundere penală”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad, care face cercetări pentru furt calificat. Deocamdată nu se cunoaşte valoarea prejudiciului, deoarece patronii nu au făcut inventarul. Poliţiştii vor analiza imagini surprinse de sisteme de supraveghere video din zona în care a avut loc spargerea.