Unghiul astrologic determinant al zilei este redat de cuadratura lui Mercur de pe Gemeni cu Saturn de pe Pești. Acest aspect celest ne vorbește de: frustrări, stres, irascibilitate, lenevie, frământări, mâhnire, limitări, încăpățânare și neliniște. Pentru a mai tempera din tendințele nefaste ale acestei zile mai agitate, astăzi va trebui să ne arătăm cumva mai echilibrați, calculați, raționali, calmi, răbdători, stăruitori, practici, înțelepți, precum și mai rezistenți sub raport mental.
BERBEC
Vi se relevă o comunicare cam ineficientă cu cei din jur! Puteți lua și unele decizii nu tocmai profund gândite! Nu este o zi cu noroc pentru călătorii! Din păcate, mai puteți atrage și dușmănia ascunsă a unei persoane mai în etate!
TAUR
Puteți avea parte de unele discuții și negocieri mai puțin productive legate de bani. Există și riscul unui conflict mai dur cu un prieten mai în vârstă sau doar mai vechi.
GEMENI
Vă puteți arăta cumva mai superficiali și guralivi, fiind nevoie să fiți ceva mai practici și realiști! În cele ce țin de profesie vi se poate releva un blocaj mai important!
RAC
Puteți prezenta o judecată mai înnegurată, fiindu-vă mai dificil să luați decizii cu adevărat obiective și eficace! Puteți fi și vorbiți de rău pe ascuns! Nu vă este, sub nici o formă, o zi indicată pentru călătorii pe meleaguri străine!
LEU
Vi se poate releva un conflict cu un prieten mai tânăr! Nu este o zi potrivită pentru a vă face planuri de viitor! Aveți și un risc mai înalt de accidente, deci fiți ceva mai grijulii!
FECIOARĂ
Puteți avea parte de unele discuții mai neproductive cu șefii! Nu este o zi fastă pentru a face schimbări mari în carieră! În viața maritală vi se pot ivi unele divergențe chiar severe!
BALANȚĂ
Nu aveți o zi favorabilă pentru studiu și examinări! Fiți ceva mai atenți în caz de călătorii sau drumuri mai lungi! La locul de muncă vi se poate reliefa un conflict cu o persoană mai în etate.
SCORPION
Vi se înfățișează un risc ceva mai semnificativ de incidente ori accidente, îndeosebi de circulație, deci fiți ceva mai prudenți! Și în dragoste vi se pot prezenta unele divergențe mai serioase!
SĂGETĂTOR
Din nefericire, vi se relevă o zi cam inoportună pentru afaceri și tranzacții majore! Vi se pot arăta și unele conflicte în viața de cuplu! Mai sunt posibile și unele necazuri legate de o persoană mai vârstnică din familie.
CAPRICORN
Vi se pot reliefa unele mici neînțelegeri cu niște colegi de la job. Puteți resimți și o semnificativă depreciere în planul sănătății! Fiți ceva mai diplomați, dar și mai pozitivi, în comunicare!
VĂRSĂTOR
Puteți întâmpina unele probleme de comunicare cu persoana iubită! Vi se mai pot prezenta și unele discuții mai deranjante cu proprii copii! Încercați să fiți ceva mai chibzuiți și moderați cu gestionarea bugetului!
PEȘTI
Puteți avea parte de unele mici neînțelegeri în familie! Nu este o zi fastă pentru a plănui schimbări majore în casă! Încercați să vă mai temperați eventualele porniri egoiste, ursuze și critice!
Horoscop HashtagNews