Timp de 7 ore întregi a negociat, în cursul zilei de ieri, în Senat, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Motivul principal al negocierii a fost mult discutata lege a carantinării, cea care a dat bătăi de cap atât guvernanților, cât și parlamentarilor care, în marea lor majoritate s-au opus încă de la început unei astfel de legi.
Într-un final, Nelu Tătaru a declarat:
„Românii care vin din zonele roșii din străinătate intră în carantină, nu pot refuza, dar pot contesta.
Copiii rămân în cadrul familiei cu rude până la gradul 4.
Cine nu stă în carantină, va suporta niște sancțiuni. Dacă vor infecta pe cineva, vor suporta consecințele Codului Penal.
Bunurile carantinate vor fi dezinfectate. Acolo unde nu se poate face dezinfectarea, se va păstra bunul până când va trece pericolul pe cale naturală.
Cei care aplică amenzile sunt aceiași din Legea 55. Vom avea stare de alertă, în continuare, cât va fi nevoie ca să oferim protecție cetățenilor României.”, a declarat Nelu Tătaru.
Citește și: Starea de alertă se prelungește!