Anca Țurcașiu este una dintre vedetele autohtone care și-au acceptat vârsta, mai mult, care printr-un stil de viața sănătos se menține în formă. Aceasta este de 30 de ani vegetariană, iar acest lucru se vede bine pe pielea sa, la propriu, astfel că nu are nevoie de intervenții estetice așa cum este deseori acuzată pe rețelele de socializare. Însă maturitata vârstei o ajută să ignore aceste acuzații și să își vadă în continuare de metodele prin care are aproape același corp ce apărea în filmul „Miss Litoral”, adică de sport și alimentația sănătoasă.
„Acum mănânc doar legume şi peşte şi aşa voi mânca toată vara. Am decis să fac această schimbare, să renunţ total la carbohidraţi, la ouă. E decizia mea, nu dau niciun sfat pentru nimeni şi fac asta pentru că aleg, din când în când, să schimb radical felul în care mănânc – am impresia că-mi face foarte bine şi mă simt foarte confortabil. Fac sport în fiecare zi cam o oră, fie merg pe malul mării prin nisip, în pas alert, fie fac fitness, fie îmi folosesc greutatea corpului pe saltea, alternez. Mă face să mă simt foarte bine să fac mişcare în fiecare zi”, a povestit artista într-un interviu pentru Click! pentru femei.
Anca Țurcașiu și operațiile estetice
Deseori a fost acuzată de urmăritorii de pe rețelele de socializare că este „prietenă” cu operațiile estetice, acuzații pe care încearcă să le ignore. Totodată, aceasta a afirmat că în România a luat o așa amploarea această practică, iar cele mai multe dintre femei au ajuns să semene între ele, mult prea mult. „Feţele anumitor persoane încep să semene una cu alta, aproape că nu mai ştii cine a fost cine înainte. Dar nu mă interesează, fiecare e liber să facă ce vrea cu chipul său. Chiar dacă şi eu am fost acuzată de către oamenii care scriu mesaje pe reţelele de socializare că mi-am făcut ceva, da, sunt foarte schimbată, sunt alt om, într-adevăr”, a spus Anca Țurcașiu.
Dar a recunoscut că este un alt om pentru că este mai slabă, mai zâmbitoare, cu o tunsoare și o culoare de păr ce o avantajează. Îi invit să pună una lângă alta fotografiile mele de la 20, 30, 40 şi 50 de ani şi să vadă că sunt absolut aceeaşi persoană”, a mărturisit Anca Țurcașiu.
Citește și: Loredana, „ca din cutie”, urmare a unui stil de viață sănătos