Biblioteca Națională se închide mai devreme pentru dezinsecţie şi igienizare

Potrivit acestora, motivul este o infestație cu ploșnițe. 

Biblioteca Naţională a României se închide de luni, cu două săptămâni mai devreme decât era programat, pentru dezinsecţie, igienizare şi reorganizarea spaţiilor destinate publicului, potrivit reprezentanților instituției, potrivit digi24.ro.

Potrivit acestora, motivul este o infestație cu ploșnițe. 

„Recent am depistat pe unele banchete de la parterul clădirii, în aria care deserveşte publicul, anumite insecte parazite (ploşniţe), drept care cu neplăcere vă anunţăm că vom închide Biblioteca Naţională cu două săptămâni mai devreme decât planificaserăm – adică începând de luni, 17 iulie. În mod normal, în acest an Biblioteca Naţională urma să fie închisă în perioada 31 iulie – 3 septembrie pentru dezinsecţie, igienizare şi reorganizarea spaţiilor destinate publicului, dar această situaţie neprevăzută ne-a obligat să devansăm acest termen”, precizează reprezentanţii instituţiei, într-o postare pe Facebook. 

Angajaţii bibliotecii îşi vor continua programul obişnuit, spaţiul fiind închis doar pentru public. 

 „Să sperăm că ne vom revedea fără alte probleme în ziua de luni, 4 septembrie, în sălile de lectură, în spaţiile libere, la expoziţii şi conferinţe”, au mai transmis reprezentanţii Bibliotecii Naţionale a României. Ei au adăugat într-un comentariu pe rețeaua socială că „studiile recente arată că ploșnițele pot afecta spațiile publice ale librăriilor deseori, și, mai grav, pot fi și iubitoare de cărți”.  Un val de căldură extrem afectează sudul Europei