Patru transporturi de deşeuri din Italia, Germania şi Belgia, oprite să intre în ţară

Este vorba despre 36 de tone de fiare, anvelope, utilaje și biciclete second hand

Politist frontiera
Politist frontiera sursa foto SNPPC

Patru transporturi de deşeuri provenite din Italia, Germania şi Belgia, în total aproximativ 36 de tone, au fost blocate de autorităţile din Arad să intre în ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, potrivit g4media.ro.

Poliţiştii de frontieră au constatat că şoferii nu deţin documentele necesare.

Autocamioanele au fost verificate de poliţişti de frontieră, comisari de la Garda de Mediu şi reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului. Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Poliţia de Frontieră Arad, autocamioanele sunt înmatriculate în România şi erau conduse de români.

„În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că automarfarele erau de fapt încărcate cu 36.000 de kilograme de deşeuri, constând în metale feroase, neferoase şi plastice, anvelope second hand, cuptoare industriale, betoniere şi biciclete second hand, bunuri ce proveneau de la societăţi comerciale din Italia, Germania şi Belgia, pentru firme din România”, se arată în comunicat, care precizează că nu s-a permis intrarea în ţară pentru că şoferii nu au putut prezenta documente necesare importului de deşeuri. Autorităţile au dispus ca deşeurile să fie returnate expeditorilor din cele trei ţări.

Sfaturi esențiale pentru șoferii care se deplasează pe caniculă