Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a precizat luni seară, la Digi 24, că autoritățile române se uită și la alte țări pentru a vedea cum acestea gestionează activitatea din școli, în contextul pandemiei, în care sunt impuse reguli clare cu privire la purtatul măștii și distanțarea fizică. Totodată, Tătaru a menționat că nu poate lăsa la nivelul școlilor luarea deciziei de renunțare la mască, nu din lipsă de curaj, ci pentru că Guvernul nu vrea să facă experimente pe copii.
„Nu. Noi nu am discutat de curaj, am discutat de precauţii. În condiţiile în care vom vedea că avem o transmitere comunitară scăzută, că avem toate condiţiile încât să putem avea şi distanţare, în care putem să fim siguri că se respectă și regulile de igienă, în care să putem fi siguri că există şi dezinfectantul, în care putem fi siguri că cineva urmăreşte aceste activităţi, ne gândim. Dar, în acest moment, nu suntem în situaţia să putem lăsa libertatea. Nu. Sunt nişte reguli pe care trebuie să le menţinem: masca, distanţarea, dezinfectantul. Haideţi să păstrăm aceste reguli. Cred că nimeni nu este pregătit să facă experimente cu copiii şi cu profesorii”, a declarat Nelu Tătaru la Digi 24.
Regulile impuse de „Sănătatea Publică” trebuie respectate
Ministrul a precizat că întreaga societate trebuie să respecte regulile impuse de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), pentru a putea trece de această pandemie, cu cât mai puține victime.
„Mă repet. Nu facem experimente. Ne-am asumat ca minister, ca guvern, ca administraţie să trecem de această pandemie şi să trecem cu cât mai puţine îmbolnăviri şi cu cât mai puţine victime. Nu ştiu dacă cineva îşi poate permite – Guvernul României nu – să facă experimente în acest moment. În acest moment avem nişte reguli impuse de Institutul Naţional de Sănătate Publică, nişte ordine comune Ministerul Educaţiei – Ministerul Sănătăţii pe care toţi într-un parteneriat suntem obligaţi să le respectăm”, a mai spus ministrul.
Citește și: Nelu Tătaru: „Începutul școlii pentru mine, cel mai important moment de la începutul acestei pandemii”