Marcel Ciolacu și echipa PSD

Liderul PSD, Marcel Ciolacu susține că deschiderea școlilor, din punctul său de vedre, dar și al formațiunii pe care o conduce „este un dezastru”. Acesta a criticat, la B1 TV, modul în care autoritățile au gestionat acest moment, trimițând „săgeți” spre Guvernul Orban.

„În primul rând, părinții și copiii trebuiau încurajați. E o zi importantă în viața societății românești. Am mai spus-o, eu am fost câteva zile plecat împreună cu secretarul general al partidului prin țară, iar prioritățile atât a administrațiilor locale, cât și a oamenilor era deschiderea școlilor. Cu adevărat, deschiderea școlilor, din punctul nostru de vedere și al meu personal, este un dezastru”, a declarat Marcel Ciolacu, la B1 TV.

Responsabilitatea, pe umerii primăriilor

Potrivit lui Ciolacu, responsabilizarea primarilor pentru ceea ce înseamnă deschiderea anului școlar este un fapt mai nou.

„Haideți să o luăm cu începutul, că tot vreți să faceți o comparație între mine și Președintele României. Să o luăm cu începutul, de la sloganele electorale, cu «România Educată» și «România Normală». După aceste două slogane ale Președintelui României, a venit guvernul său. Școlile sunt închise de șase luni de zile, de trei luni de zile suntem în vacanță. În șase luni de zile, singurii care și-au făcut treaba au fost autoritățile locale. Au pregătit școlile”.

Întrebat de ce consideră că a ieșit prost dacă autoritățile locale „și-au făcut treaba” și „au pregătit școlile”, Marcel Ciolacu a adăugat: „Vorbesc în primul rând locațiile. Restul ține de Guvern, în speță în primul rând de ministrul Învățământului. Noi nu avem nici manualele gata, nu mai vorbim după manuale – prima regulă de bază, pregătești manualele. Sunt 3.300.000 de elevi, care de șase luni stau acasă.

După manuale, au venit promisiunile cu măștile. Știți foarte bine, ca mine, a venit și raportul Curții de Conturi, s-a aflat de unde s-au furat sute de milioane de lei – se regăsește în raport, nu spune opoziția. Unifarmul are toate depozitele pline de măști, Romarm-ul toate depozitele pline de măști, producătorii români toți exportă măștile în Austria, în Belgia, în Ungaria, peste tot, Guvernul României n-a dus nicio licitație până la capăt. Am deschis școlile, n-au primit copiii, nici profesorii nicio mască de la Guvern, mult-promisele măști. Am depășit și acest moment, am venit și am promis tablete. Ne-am chinuit să facem licitații pentru tablete, la fel, de șase luni de zile, totuși, ar fi trebuit să pregătească Guvernul”, a mai spus Ciolacu.

Generația de sacrificiu

Reamintim că începând din acest an școlar, elevii clasei a opta vor susține evaluarea națională după o altă programă școlară, pe modelul PISA. Mai mult, această generație a fost una de „sacrificiu”, deoarece încă din Clasa 0 s-a confruntat cu absența manualelor la începutul anului școlar.

Citește și: Strigător la Cer. Școala din capela… mortuară

#News