Marea poveste de iubire dintre PSD și ALDE nu e nouă. Dacă în trecut, Liviu Dragnea reușea, pentru o scurtă perioadă, să-l atragă pe Călin Popescu Tăriceanu de partea social democraților acelor timpuri, iată că Marcel Ciolacu nu pare să aibă aceeași putere de convingere acum. Potrivit spuselor lui Ciolacu, la un moment, lui Tăriceanu i s-ar fi propus să candideze pe listele PSD, propunere pe care acesta a refuzat-o, preferându-și propriul partid.
„Am discutat cu domnul Tăriceanu, eu nu fac politica sau mai exact nu o să fac greșelile pe care le-au făcut alți lideri PSD. Prefer să discut instituțional cu președintele partidului, nu să iau parlamentari la bucată, așa cum face domnul Orban. Am avut cu domnul președinte Călin Popescu Tăriceanu, i-am făcut propunerea să vină pe listele PSD. Dânsul a respins o astfel de variantă și respect total decizia domniei sale”, a spus Marcel Ciolacu.
Cât despre metrou, „de bine”
Conform aceluiași Marcel Ciolacu, marea inaugurare a M5 de astăzi nu ar fi meritul liberalilor, întrucât social democrații ar fi pus, în șapte ani, bazele a 95% „din metrou”.
„Șapte ani a fost guvernare PSD și a terminat 95% din metrou. Au fost alocările, întrebați constructorii. Guvernările PSD, premierii PSD, din cei 9 un an a fost domnul Cioloș și câteva luni a fost domnul Orban care l-a însoțit pe domnul Iohannis ca pe prima doamnă”, a declarat Ciolacu.
Citește și: Lui Dragnea i s-a făcut dreptate. Are voie să muncească la… Rahova