România este în continuare interesată să importe gaze din această țară, după cum afirma, la începutul acestui an, ministrul Energiei, Virgil Popescu, într-o postare publicată pe pagina sa de facebook.
Conform economedia, între România și Azerbaidjan ar exista deja un acord prin care se urmărește obținerea unui instrument care să facă posibilă diversificarea aprovizionării cu gaze. Ceea ce lipsește însă, pentru ca acest schimb să se producă, este acordul Turciei în ceea ce privește tranzitul gazelor.
Gazele naturale din Azerbaidjan pot ajunge la noi în țară doar cu ajutorul Turciei, Greciei și Bulgariei
Pentru ca livrările de gaze azere și gaze naturale lichefiate să se facă prin conducta transbalcanică, România are nevoie de Turcia, dar și de Grecia, respectiv Bulgaria, întrucât interconectorul de gaze Bulgaria-Grecia nu a fost finalizat în iulie 2022, așa cum a fost preconizat inițial.
Coridorul vertical ar urma să devină funcțional în luna octombrie a acestui an, însă și acest termen este contestat de experți. Oficialii din domeniul energiei din România speră totodată la o extindere a interconectorului până la o capacitate de cinci miliarde de metri cubi pe an (de la trei bcm). Dar, pentru ca acest lucru să fie posibil, stații de compresie mai puternice sunt absolut necesare.
România nu a anunțat, în mod oficial, încheierea vreunui contract cu Azerbaidjan
Deși interesul României legat de gazele din Azerbaidjan nu pare să fi scăzut, Parteneriatul Strategic Energetic consolidat între cele două tări fiind adus des în discuții, informații oficiale privind încheierea vreunui contract cu Azerbaidjan sau alte acorduri specifice nu au fost făcute publice.