De la începutul sezonului de transmitere 2022 și până astăzi, tot mai multe țări UE/SEE au raportat numeroase cazuri umane de infecție cu virusul West Nile. Printre acestea se numără și România care a raportat 14 cazuri doar în ultima săptămână.
Răspândirea rapidă a virsului este favorizată de temperaturile ridicate și valurile de căldură ce urmează ploilor abundente, astfel că Institutul Național de Sănătate Publică recomandă populației să ia o serie de măsuri în vederea protejării împotriva infectării cu West Nile.
Acestea sunt: purtarea hainelor cu mâneci lungi și evitarea pieselor vestimentare care lasă picioarele descoperite; întrebuințarea de substanțe chimice repelente împotriva țânțarilor; achiziționarea și folosirea de insecticide în interiorul sau în jurul locuinței; asigurarea ferestrelor cu plase de protecție; desecarea bălților din jurul gospodăriei; îndepărtarea recipientelor cu apă stătută și aruncarea gunoiului menajer.
La nivelul României s-au înregistrat două decese
Cazuri de infecție cu West Nile au raportat Italia, Grecia, România și Ungaria, însă, până la acest moment, decese au înregistrat doar Italia, Grecia și România. În România, cele două decese au fost înregistrate în județul Constanța, respectiv în județul Brăila.
De la începutul supravegherii infecției cu acest virus și până-n prezent, există 37 de decese în țările UE/SEE: Italia (21), Grecia (14) și România (2), conform Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor.
Cum poți să-ți dai seama dacă ești infectat cu virusul West Nile
Deși există posibilitatea ca majoritatea persoanelor infectate cu acest virus să nu prezinte simptome vizibile, febra, însoțită de dureri de cap, dureri de corp, dureri articulare, vărsături, diaree sau erupții cutanate, poate însemna că ai fost infectat cu West Nile.
Simptomele mai grave includ febră mare, dureri de cap, rigiditate a gâtului, stupoare, dezorientare, comă, tremurături, convulsii, slăbiciune musculară, pierderea vederii, amorțeală și paralizie.
Deși întâlnite mai rar, acestea pot apărea la persoane de orice vârstă. Totodată, acestea pot duce la dezvoltarea unei boli severe, care afectează sistemul nervos central, cum ar fi encefalita sau meningita.
Dacă prezentați simptomele de mai sus, recomandat este să luați imediat legătura cu medicul de familie și să vă prezentați la cel mai apropiat spital.