Prof. Alexandru Rafila a atras atenția cu privire la numărul tot mai mare de pacienți din terapie intensivă (la raportarea de miercuri erau 686 de pacienți), dar și asupra unui posibil blocaj al sistemului medical.
„Creșterea accelerată a cazurilor de la terapie intensivă este un lucru îngrijorător și este rezultatul numărului de cazuri care s-au înregistrat acum o săptămână, adică în momentul în care am depășit 3.000 de cazuri. Era de așteptat ca peste circa o săptămână din acel moment să crească numărul de cazuri de terapie intensivă. Astăzi începem cu 4, cu cifra 4, peste 4.000 de cazuri, dacă în decursul acestei săptămâni vom avea valori de 4.000 – 4.500 de cazuri, o să vedem o nouă creștere, un nou salt peste o săptămână în secțiile de terapie intensivă.
Or, lucrurile astea trebuie, la un moment dat, oprite. Nu putem să asistăm la blocarea sistemului de sănătate, pentru că nu blocarea în sine este periculoasă, ci faptul că acest lucru se soldează cu victime în rândul pacienților, în rândul celor care nu au acces la sistemul de sănătate și așa mai departe”, a declarat profesorul Alexandru Rafila, miercuri, la Digi24.
Necesitatea unui ghid de bună practică
Lucrurile par scăpate de sub control, cu informații contradictorii (cum a fost cazul indicilor de pe București, dați de INSP și GCS). Chiar dacă sistemul de sănătate încă poate răspunde la solicitări, în zona de sănătate publică nu mai face față din punct de vedere al investigației epidemiologice, deci al identificării contacților, izolării la domiciliu.
„Bănuiesc că un ghid foarte simplu, de bună practică în pandemie, care să fie cunoscut populației – ce trebuie să faci dacă nu te simți bine, ai o febră, cui te adresezi, dacă testul este pozitiv, ce faci în continuare, cum te izolezi la domiciliu, care e conduita – niște lucruri de genul ăsta, simple, sigur, nu sunt de comunicare strategică, dar sunt de comunicare de bun-simț și cred că oamenii au nevoie de astfel de îndrumări, pentru că lucrul acesta le crește și încrederea în sistemul de sănătate.
Dacă venim, însă, cu informații contradictorii, cu cifre contradictorii, lucrul ăsta generează neîncredere și neîncrederea generează panică, frică și în loc să ajungem într-o situație în care tragem toți în aceeași direcție, ajungem în situații în care fiecare spune altceva și lumea nu mai înțelege nimic”, a mai spus Alexandru Rafila.
Citește și: România a „sărit” de 4.000 de cazuri de infectări cu Covid în 24 de ore