Foto: InquamPhotos/Liviu Chirica

Cedezi presiunii maselor sau bagi „străinii” în față, te poți trezi cu denunțuri, care să îți dea de gândit, dar mai ales să te usture buzunarul. Dar mai avem un strop de speranță la normalitate.

Grupul Civic Reset din Iași a anunțat, pe pagina sa de Facebook, că a făcut două denunțuri în urma evenimentelor de la pelerinajul Sf. Cuv. Parascheva, unul pentru zădărnicirea combaterii bolilor, respectiv abuz în serviciu.

Reset a depus azi două denunțuri cu privire la 1️⃣ Zădărnicirea combaterii bolilor și 2️⃣ Abuz în serviciu, cu ocazia…

Publicată de Reset pe Joi, 15 octombrie 2020

Prima sesizare vizează încălcarea de către autorități și organizatori ai Pelerinajului la Sfânta Parascheva a dispozițiilor Hotărârii 35/06.10.2020 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență , cele mai importante fiind: permiterea accesului doar pentru pelerinii care au domiciliul sau reședința în municipiul Iași. Intrarea persoanelor în zonă va fi permisă pe baza verificării actelor de identitate și  obligativitatea purtării măștii de protecție pentru toate persoanele prezente în spațiile publice închise și deschise de pe întreg teritoriul județului Iași.

Proteste la Catedrala Mitropolitană din Iași

Ora12.00 – Autoritățile au decis să permită accesul tuturor pelerinilor la raclă.Ora 11.00 – Câțiva agitatori de profesie au încercat să deturneze slujba de Sfânta Cuvioasa Parascheva, care a decurs în condiții normale, până aproape de final. Aceștia au început să huiduie inclusiv în timpul slujbei, când preoții făceau apel la respectarea distanței și purtarea măștilor.

Publicată de Reset pe Miercuri, 14 octombrie 2020

Cea de-a doua sesizare îl vizează pe agentul care nu procedează la legitimarea a două persoane, despre care se știe că nu sunt din municipiul Iași, pe care le escortează apoi către raclă, cu încălcarea măsurii privind interzicerea accesului la moaște pentru persoanele din afara Iașului. „În dialogul dintre polițist și una dintre cele două persoane, este menționat un anume Dan Popescu, care a ar fi intermediat toată acțiunea. Înainte de toate, autoritățile trebuie să ofere lămuriri cu privire la identitatea polițistului și calitatea/funcția lui Dan Popescu”, au scris cei de la Reset.

Cele doua persoane la care face referire grupul civic sunt protestatarele Oana Lovin (Sparanghel), fost model de videochat, și Codruța Cerva, activista „anti-botniță”, care au venit la moaștele Sfintei Parascheva, deși regulile interziceau clar acest fapt.

Citește și: În urma îmbulzelii de la Sfânta Parascheva, preotul Sturzu ne sfătuiește să „nu tulburăm cultul”

#News